Oazu Nantoi: Moldova nu a utilizat şansele apărute în colaborarea cu SUA
„Ţin minte timpurile când au apărut primele ambasade. Cea a SUA era una dintre primele. Eram bucuroşi că am fost recunoscuţi ca un stat real şi desigur SUA erau ca o şansă pentru Moldova. Altă treabă este că Republica Moldova nu a folosit nici cea mai mică parte a acestor şanse. Problema este în noi”, a spus Oazu Nantoi presei la conferinţa dedicată aniversării a 20-a a relaţiilor moldo-americane.
„SUA oferă susţinere statelor care merg înspre democraţie. Când programul Millennium Challenge Account era gata să ofere sume serioase pentru rezolvarea problemelor noastre, piedică a fost corupţia de la noi. Noi suntem vinovaţi că nu putem atinge reuşite mai mari”, a subliniat Oazu Nantoi.
Analistul mai spune că moldovenii trebuie să renunţe la provincialitate, să nu creadă că cineva trebuie să le rezolve problemele. „Trebuie să ne suflecăm mânicile şi să ne apucăm de lucru. Dacă vrem să contăm pe sprijinul cuiva, trebuie să începem cu schimbarea comportamentului nostru. Diplomaţii văd foarte bine că noi în Washington vorbim una, dar acasă facem altceva ”, a spus Oazu Nantoi.
Moldova a marcat 20 de ani de la stabilirea relaţiilor bilaterale cu SUA. Oficialii au spus cu această ocazie că s-au realizat multe lucruri importante timp de 2 decenii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!