Obama a îndeamnat Marea Britanie să rămînă în UE

Calitatea Marii Britanii de stat membru al UE ”ne oferă mult mai multă încredere în soliditatea uniunii transatlantice”, a afirmat Barack Obama. ”UE a făcut lumea mai sigură și mai prosperă”, a subliniat liderul de la Casa Albă, în interviul acordat filialei BBC în America de Nord.
Premierul britanic David Cameron a declarat anterior că un referendum pe tema ieșirii sau nu a Marii Britanii din UE va avea loc pînă la sfîrșitul anului 2017. Acest referendum va urma renegocierii termenilor existenți privind calitatea de membru a Marii Britanii în Uniunea Europeană. Cameron a spus că va face campanie pentru ca Marea Britanie să rămînă în UE dacă va obține reformele pe care le dorește.
Marea Britanie este ”cel mai bun partener” al Americii, a afirmat Barack Obama, salutînd disponibilitatea Regatului Unit de a proiecta puterea ”dincolo de interesele proprii imediate pentru a face această lume mai sigură și mai ordonată”.
Moldpres