Actualitate

Obama: Lumea are nevoie de o Europă puternică și unită

 ‘Statele Unite și lumea întreagă au nevoie de o Europă puternică, democratică și unită’, a declarat liderul american într-un discurs pronunțat la Hanovra, în nordul Germaniei. ‘O Europă unită rămâne o necesitate pentru noi toți’, a insistat presedintele SUA, care se află într-o vizită de două zile în Germania.

‘Poate aveți nevoie de cineva din exterior ca mine să vă amintească de progresul pe care l-ați făcut’, a estimat el, înainte de întâlnirea de după-amiază cu cancelarul german Angela Merkel, președintele francez Francois Hollande și premierii britanic și italian, David Cameron, respectiv Matteo Renzi.

Barack Obama a insistat în discursul său pe faptul că ‘ceea ce se întâmplă pe acest continent are consecințe asupra lumii întregi’.

În același timp, Barack Obama a îndemnat țările europene să facă mai mult în materie de cheltuieli militare și să nu cedeze sentimentului de ‘automulțumire’ în materie de apărare.

Europa trebuie să-și asume partea sa de sarcină la nivel mondial pentru a asigura securitatea internațională, afirmând că NATO și națiunile europene în general ar putea face mai mult pentru a ajuta la lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI), potrivit Reuters. ‘Europa a avut uneori un sentiment de automulțumire cu privire la propria apărare’, a spus Obama, adăugând că toate țările membre NATO ‘trebuie să-și asume responsabilitățile’.

În același discurs, președintele SUA a acuzat Rusia că recurge la intimidare în relațiile internaționale, afirmând că sancțiunile împotriva Moscovei vor rămâne în vigoare până când Kremlinul va pune în aplicare acordurile de la Minsk, destinate să pună capăt conflictului din estul Ucrainei, conform DPA.

‘Trebuie să menținem sancțiunile împotriva Rusiei’, a spus Obama, subliniind că Rusia va trebui să recunoască faptul că ‘adevărata măreție’ nu vine din intimidare, ci din cooperare.

agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *