Actualitate

Obama, obligat să câștige doar 17 dolari/zi. Aceasta a fost decizia unui judecător din Chicago

Și este nevoit să accepte, din patriotism și simț al datoriei, pentru că a fost desemnat ca jurat într-un proces, astfel că fostul comandant suprem american va trebui să stea în boxa juraților și să decidă, alături de ceilalți, cu privire la cauza ce va fi judecată.

Obama, care are proprietăți în Washington DC și Chicago, este înregistrat pentru vot (ceea ce corespunde, oarecum, cu domiciliul stabil de la noi – n.red.) în cartierul Kenwood din Chicago. Judecătorul-șef al districtului Cook, Tim Evans, a anunțat cu ocazia unei audieri privitoare la buget că Barack Obama își va face datoria de juratîn luna noiembrie, potrivit Daily Mail.

El a precizat că va fi nevoie de aranjamente speciale privind protecția și orarul celui care a fost, vreme de opt ani, cel mai puternic om al planetei. Dar a refuzat să precizeze, deocamdată, data exactă a procesului și tribunalul la care va fi jurat Obama. 

Potrivit sistemului juridic american, orice cetățean poate să fie chemat pentru a fi jurat în procese civile sau penale, în oricare dintre curțile de judecată din districtul în care este înregistrat pentru vot. În districtul Cook a mai fost chemată ca jurată, de exemplu, celebra realizatoare TV Oprah Winfrey.

Și, chiar dacă nu este un „job” tocmai bine plătit, americanii consideră că este o datorie și o onoare să-și servească țara ca jurați. Așa că și fostul președinte a acceptat, a mai spus judecătorul Tim Evans. În Cook County, jurații sunt plătiți cu 17,20 dolari pe zi.

Iar situația nu este singulară, având în vedere că și alți foști președinți, precum George W. Bush sau Bill Clinton au servit ca jurați după ce au părăsit Casa Albă, în zonele lor de domiciliu. 

Și Barack Obama a mai fost chemat ca jurat, în 2010, însă atunci a fost nevoit să decline invitația, întrucât era exact perioada în care trebuia să susțină în fața congresului Discursul despre starea națiunii, unul dintre cele mai importante acte prin care executivul dă seama de activitatea sa în fața legislativului.

Sursa: Evz.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *