UE / Nato

Obama și Merkel au decis: Sancțiunile vor continua până la îndeplinirea de către Moscova a tuturor obligaţiilor asumate la Minsk

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, Barack Obama şi Angela Merkel au purtat o discuţie telefonică pe tema "evoluţiei situaţiei din Ucraina", unde un armistiţiu fragil este în vigoare din 15 februarie, în pofida unor incidente armate.

Cei doi lideri "au reafirmat că sancţiunile impuse Rusiei nu vor fi relaxate atât timp cât (statul rus) nu îşi va îndeplini obligaţiile care îi revin în temeiul (înţelegerilor) de la Minsk", se arată în comunicatul Casei Albe.

Liderul de la Casa Albă şi cancelarul german "au convenit", de asemenea, "asupra necesităţii punerii în aplicare complete şi rapide a celor trei Acordului de la Minsk, pentru a se ajunge la o soluţionare de durată şi paşnică a conflictului".

Totodată, Obama şi Merkel au mai discutat despre "acordarea de sprijin economic Ucrainei pentru implementarea reformelor necesare", anunţă Casa Albă.

Grupul de contact, din care fac reprezentanţi ai Moscovei, Kievului, OSCE şi lideri separatişti proruşi din estul Ucrainei, a semnat pe 12 februarie, la Minsk, o înţelegere care vizează să pună capăt conflictului ucrainean. Înţelegerea a fost negociată de către preşedinţii Rusiei Vladimir Putin, Ucrainei Petro Poroşenko, Franţei Francois Hollande şi cancelarul Germaniei Angela Merkel.

Între măsurile prevăzute în documentul final se află un armistiţiu între forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii proruşi din estul ţării, crearea unei zone demilitarizate de ambele părţi beligerante, retragerea armamentului greu din regiune şi un schimb de prizonieri.

Armistiţiul a intrat în vigoare la 15 februarie, dar a fost deja încălcat de către rebelii proruşi, care au preluat controlul asupra oraşului Debalţeve, un nod feroviar strategic din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei.

Moscova este acuzată de către Kiev şi Occident că este implicată – cu armament şi personal – în actualul conflict armat din estul Ucrainei, care durează de 11 luni. Rusia neagă orice implicare.
sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *