Internațional

Obama și Merkel, îngrijorați de intensificarea violenţelor în estul Ucrainei

"Cei doi lideri au discutat despre sprijinul financiar pe care îl pot acorda Ucrainei în cadrul unui program internaţional de finanţare, în contextul în care acest stat pune în aplicare o serie de reforme importante", a declarat Casa Albă într-un comunicat.

De asemenea, Obama şi Merkel şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia din estul separatist al Ucrainei, unde violenţele s-au intensificat în ultimele zile.

"Ei au subliniat necesitatea de a implementa şi respecta acordurile de la Minsk, pentru a găsi o soluţie paşnică pentru acest conflict", a adăugat Executivul american.

După o relativă stare de calm în urma armistiţiului încheiat la 9 decembrie, violenţele s-au reluat în estul separatist prorus din Ucraina la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce eforturile pentru relansarea procesului de pace sunt în impas.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *