Obama și Putin, „discuție privată” de cel puțin un sfert de oră la G20 (FOTO)
În discuţia privată de la G20, preşedintele Obama şi preşedintele Putin au convenit asupra necesităţii unei tranziţii politice conduse de sirieni, care să fie precedată de negocieri mediate de ONU între opoziţia şi regimul din Siria, precum şi de o încetare a focului. Precizarea a fost făcută de un oficial al Casei Albe.
Dialogul de duminică, neanunţat, a venit în contextul nevoii unei soluţii la conflictul sirian, o nevoie devenită şi mai presantă după recentele atentate de la Paris. În cursul discuţiei, Barack Obama a salutat eforturile depuse de toate statele care lupta împotriva Statului Islamic, a adăugat oficialul american.
Înconjuraţi de colaboratori, cei doi lideri au discutat aşezaţi pe fotolii de piele, izolaţi într-un colţ al sălii în care circulau ceilalţi participanţi şi alţi numeroşi oficiali.
Întrevederea nu fusese anunţată şi nu se cunoaşte pentru moment conţinutul ei. Reuters spune că discuţia a durat, de fapt, mai mult de 30 de minute. Criză provocată de atacurile de la Paris şi situaţia din Siria sunt, în mod previzibil, teme care nu puteau lipsi dintr-un astfel de dialog.
Precedentă întâlnire Obama – Putin a avut loc la sfârşitul lui septembrie la New York, în marja Adunării Generale a ONU, exact înaintea declanşării intervenţiei militare ruse în Siria.
Soarta preşedintelui Bashar al-Assad, susţinut de Moscova, rămâne în centrul divergenţelor ruso-americane cu privire la căile de soluţionare a conflictului sirian.
Sâmbătă, la Viena, o reuniune internaţională a reuşit să convină asupra unui calendar de tranziţie politică în Siria, notează Agerpres.
sursa: paginaderusia.ro