ExterneUcraina

Occidentul ar putea decide ”până la vară” să doneze avioane Ucrainei, estimează ministrul danez al Apărării

Ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen estimează marţi, 11 apprilie, că o eventuală decizie a Occidentului de donare a unor avioane de luptă Ucrainei poate fi luată ”până la vară”, în urma livrării de avioane de vânătoare de tip MiG-29 poloneze şi slovace, relatează AFP.

Negocieri în acest sens necesită timp, pentru că ţările este necesar să acţioneze împreună, însă se poate ajunge la o decizie ”pe termen scurt”, apreciază, într-o vizită în Ucraina, ministrul danez al Apărării Troels Lund Poulsen.

”Danemarca nu va face toate astea singură”, a subliniat el, citat de mai multe publicaţii daneze.

”O vom face împreună cu mai multe ţări. Şi trebuie să avem, de asemenea, un dialog cu americanii despre acest lucru”, a anunţat el.

”Însă, estimez că vom putea ajunge la o decizie pe termen scurt”, a anunţat ministrul – interimar, din cauză că titularul portofoliului este în concediu pe caz de boală.

De asemenea, el a evocat perspectiva ca acest lucru să aibă loc până la vacanţa de vară.

Slovacia şi Polonia au început să livreze Ucrainei, la sfârşitul lui martie şi începutul lui aprilie, avioane de vânătoare de tip MiG-29 de concepţie sovietică.

Varşovioa s-a declarat pregătită să doneze Kievului toate avipoanele sale de vânătoare de acest tip, în total 31 de aeronave.

Însă niciun avion modern din Occident – aşa cum cere Kievul – nu a fost livrat, în pofida faptului că mai multe ţări occidentale şi-au afişat o deschidere în acest sens.

Danemarca deţine o flotă de 43 de avioane de vânătoare de tip F-16 – dintre care sunt active aproximativ 30.

Aceste avioane de concepţie americană sunt în curs să fie înlocuite cu 27 de avioane de vântoare americane de tip F-35.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *