Ocupanții ruși au atacat 11 regiuni din Ucraina în ultimele 24 de ore
Trupele lui Putin au atacat 11 regiuni din Ucraina în cursul ultimelor 24 de ore, potrivit datelor administraţiilor militare regionale, citate de EFE.
Conform unui raport al acestora dat publicităţii în jurul orei locale 09:00 (07:GMT) cu privire la situaţia din regiuni, două persoane au fost ucise în atacurile din cursul nopţii în oraşul Hmelniţki (vest), situat la circa 340 km de Kiev.
Regiunea Kiev a fost ţinta unui atac masiv cu drone noaptea trecută, dar nu au fost raportate victime, răniţi sau distrugeri.
Numărul de drone doborâte nu a fost încă stabilit cu exactitate, însă – potrivit Forţelor aeriene ucrainene – 11 din cele 14 drone kamikaze ‘Shahed’ lansate de forţele ruse ar putea să fi fost doborâte.
În regiunea Cernihiv (Cernigov, nord) au fost înregistrate două bombardamente în intervalul de timp menţionat, care s-au soldat cu pagube, fără să se înregistreze victime umane.
Potrivit comandamentului operativ ”Nord”, sistemele de apărare antiaeriană au doborât trei drone deasupra Cernihiv.
În regiunea Sumî (nord-est), ocupanții ruși au atacat noaptea trecută cu tiruri de mortiere aşezarea Krasnopilska, iar duminică după-amiază au bombardat aşezările Bilopilska, Hlujivska, Novoslobodska şi Hotinska. În această direcţie au fost înregistrate 76 lovituri de mortiere şi de artilerie, iar cel puţin o persoană a fost rănită.
În regiunea Zaporojie (sud), forţele ruse au bombardat infrastructuri civile în apropiere de aşezările Zaporojie, Cervone, Huliaipole, Orihiv, Zatişie, Zaliznicinoie, Novodanilivka, Olgivske, Novoandriivka, Malinivka, Bilohiria, Sviatopetrivka, Staroukraina, Mala Tokmacika şi Huliapilske.
În regiunea Dnipropetrovsk (sud-est), localităţile Nikopol şi Mirivska au fost ţintele unor tiruri intense de artilerie, în urma cărora nu au fost raportate victime, dar avarieri la clădiri rezidenţiale şi la linii de înaltă tensiune.
În regiunea Harkov (nord-est), au fost înregistrate atacuri în direcţia localităţilor Slobojansk şi Kupiansk, dar şi în zonele a peste 11 aşezări, precum şi în Liman Pervîi şi Kurilivka.
Un bărbat de 73 de ani a fost rănit uşor într-un atac asupra oraşului Vociansk din aceeaşi regiune.
În regiunea Lugansk (est), trupele ruse au desfăşurat ”ofensive nereuşite” în zonele împădurite din direcţiile Kupansk şi Liman.
În regiunea Doneţk (est), armata rusă a lansat în cursul nopţii de duminică spre luni atacuri cu rachete asupra localităţii Mirnohrad, iar în cursul dimineţii asupra localităţii Avdiivka.
O femeie a fost rănită în oraşul Hirnîk (regiunea Doneţk).
”Nu există nicio schimbare semnificativă a situaţiei de-a lungul liniei frontului.Vuhledar, Mariinka, Avdiivka şi Bahmut se află sub un foc ostil constant”, subliniază raportul citat.
În regiunea Mikolaiv (Nikolaev, sud), duminică după-amiază şi în cursul nopţii trecute, rușii au bombardat două aşezări de lângă localitatea Kutsurubska, precum şi malul râului din localitatea Ociakivska, fără să facă victime.
Aproximativ 20 de localităţi din regiunea Herson (sud), inclusiv oraşul Herson, centrul administrativ al regiunii omonime, au fost supuse unor tiruri intense de artilerie în ultimele 24 de ore.
O persoană a murit, iar altele două au fost rănite în urma acestor bombardamente asupra regiunii Herson, unde 87 de persoane, dintre care 15 copii, au fost evacuate din teritoriile eliberate din cauza tirurilor intense din partea forţelor ruse.