Of, Moldovă, cu ce ai greșit pe acest pământ?
Majorarea amenzilor pentru conducătorii auto din țară a fost întâmpinată cu mare scandal de șoferi și cu mare optimism de cei din sistem.
Zilele trecute, după două sâptămâni de la intrarea în vigoare a legii, Silviu Mușuc, șeful adjunct al Poliției Capitalei a spus că din momentul în care au fost majorate amenzile, schimbări nu s-au produs. Săptămâna trecută numărul lor a fost chiar mai mare decât anterior.
Oameni buni, voi care stați comod în fotolii și ”guvernați” un petic de pămând care este încă totuși o țară pe harta lumii, de analiză și studiu ați auzit? Cum să faci o lege care habar nu ai dacă vine să schimbe ceva în țară sau nu? Cum să te apuci să scrii o lege, aceasta să fie votată și să intre în vigoare, ca mai apoi să ieși în fața șoferilor și așa revoltați și să le spui: Suntem proști, dar ne-am străduit să părem deștepți?
Șmecherii din trafic nu vor fi băgați în boale de amenzile ce au crescut, ei au o mătusă, un cumătru sau un prieten tare bun direct în sistem care îi scot basma curată din toate. Pedepsiți vor fi cei care au parcat aiurea după ce au amețit înconjurând orașul pentru a parca undeva intr-un final, cei care au depășit limita de viteză cu 3 km/h, sau alte ciudățenii. Oamenii legii sunt isteți, știu ei cum să aplice legea votată cu atâta sudoare și talent de politicieni.
În acest timp, trecerea de pietoni continua să fie locul sigur unde întâlnești moartea, iar culoare roșie de la semafor s-a decolorat demult.
Politicienii vin și pleacă, dar marea dezamăgire este că vin din ce în ce mai incompetenți, iar Moldova continuă să se scufunte în mocirlă. Păcat, mare păcat de cetățenii naivi și visători care încă mai cred într-o minune, poate mâine…