MoldovaPolitică

OFICIAL! De astăzi, în R.Moldova sunt interzise simbolurile „Z și V” și panglica Sf. Gheorghe

Simbolurile care reprezintă semne a războiului, printre care se numără și literele „Z”, „V” sau panglica Sfântul Gheorghe, sunt interzise în Republica Moldova, oficial, de astăzi, 19 aprilie. În această dimineață, șefa statului, Maia Sandu a promulgat legea care a intrat în vigoare în momentul semnării decretului.

„Am promulgat legea care interzice folosirea simbolurilor ce promovează agresiunea militară. Legea a intrat în vigoare în momentul promulgării. Acest lucru nu atentează la memoria noastră istorică. Oamenii vor putea să-i comemoreze în continuare pe cei care au luptat în al doilea război mondial. Noi ținem minte sacrificiul eroilor, știm cât de mare a fost prețul. 100 de mii de oameni din Moldova și-au pierdut viața ca noi să trăim în pace. Specularea victoriei din 1945 pentru a promova agresiunea rusă împotriva Ucrainei este inadmisibilă”, a declarat Maia Sandu.

În context, președinta a îndemnat la înțelegere, unitate și toleranță.

„Războiul bate din nou la ușile noastre. Războiul nu neapărat vine din afară, începe din noi prin intoleranță. E important să păstrăm buna înțelegere între oameni. Calmul și consolidarea e tot ce ne ajută. Moldova este o țară a păcii. De aceea nu putem accepta folosirea în țara noastră a simbolurilor care sprijină sau reprezintă invazia rusă în Ucraina. Nu putem tolera promovarea unor imagini asociate cu uciderea a mii de oameni. Cei care nu condamnă astăzi războiul sunt ca cei care nu au condamnat la vremea lor pogromul, holocaustul sau deportările. Nu putem admite repetarea lor și ca atrocitățile de astăzi să fie asociate cu memoria eroilor din cel de-al doilea război mondial. Nu există glorie în distrugeri și moarte. Trebuie să spunem un NU ferm războiului și simbolurilor acestuia”, a mai menționat Maia Sandu.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *