Externe

OFICIAL. Președintele Ucrainei merge la Washington: Miercuri va fi primit la Casa Albă și se va adresa Congresului Statelor Unite

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski va fi primit miercuri, 21 decembrie, de omologul său american Joe Biden, după care se va adresa Congresului Statelor Unite, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, transmit AFP şi Reuters.

”Vizita va sublinia angajamentul de neclintit al Statelor Unite faţă de sprijinirea Ucrainei atât timp cât este necesar, inclusiv prin furnizarea de asistenţă militară, umanitară şi economică”, a declarat Karine Jean-Pierre.

Menționăm că aceasta este prima deplasare externă a lui Volodimir Zelenski de la începutul războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei, pe 24 februarie a acestui an. Precedenta vizită a avut loc la 1 septembrie 2021, când liderul de la Kiev a fost primit în Biroul Oval de Joe Biden.

Cu această ocazie, liderul de la Casa Albă urmează să anunţe un nou ajutor ”semnificativ” pentru Ucraina, care potrivit unui demnitar american de rang înalt va include o baterie de rachete Patriot. SUA au furnizat deja Ucrainei, conform estimărilor experţilor, sprijin în război în valoare de aproape 50 de miliarde de dolari, dintre care 20 de miliarde de dolari armament şi asistenţă militară, potrivit Agerpres.

Joe Biden şi Volodimir Zelenski au discutat periodic la telefon în ultimele 10 luni, dar nu s-au întâlnit niciodată faţă în faţă de la declanşarea agresiunii neprovocate şi nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei. Mesajul pe care liderul american îl va transmite preşedintelui ucrainean va fi unul de hotărâre şi sprijin; Biden nu va folosi acest prilej pentru a-l convinge pe Zelenski să se aşeze la masa negocierilor cu Vladimir Putin, potrivit unui oficial american.

De asemena, Administraţia de la Washington şi-a intensificat eforturile pentru a se asigura că alianţa transatlantică care se opune invaziei ruse în Ucraina rămâne unită, notează Reuters.

”Cei doi lideri vor discuta despre fiecare element al acestui conflict, inclusiv despre situaţia de pe câmpul de luptă şi despre direcţia în care se îndreaptă de aici încolo războiul”, a adăugat oficialul citat.
 


De asemenea, președintele Ucrainei a confirmat şi el vizita. ”În drum spre SUA pentru a consolida rezistenţa şi capacităţile de apărare ale Ucrainei. Voi discuta despre cooperarea între Ucraina şi Statele Unite. Voi avea şi un discurs în Congres şi o serie de reuniuni bilaterale”, a scris liderul ucrainean pe contul său de Twitter


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *