OFICIAL. Ucraina va sărbători pe 9 mai Ziua Europei. „Vom onora unitatea noastră istorică – unitatea tuturor europenilor care au distrus nazismul și vor învinge rașismul”
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a întregistrat un mesaj video adresat poporului ucrainean și întregii lumi de Ziua memoriei și a victoriei asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial, subliniind că Ucraina îşi recapătă istoria onestă, fără amestecuri ideologice.
„Redăm statului nostru o istorie onestă, fără amestecuri ideologice. Pe 8 mai, majoritatea popoarelor lumii își amintesc de măreția victoriei asupra nazismului. Pe 8 mai, lumea onorează memoria tuturor celor a căror viaţă a fost luată de război. Pe 8 mai, a intrat în vigoare Actul privind capitularea necondiţionată a Wehrmachtului”, a remarcat Volodimir Zelenski.
O nouă lege a fost votată
Șeful statului ucrainean a menţionat că a înregistrat în Rada Supremă a Ucrainei un proiect de lege care propune instituirea zilei de 8 mai drept Ziua memoriei și a victoriei asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial din 1939-1945.
„Nu vom uita niciodată contribuția poporului ucrainean la victoria asupra nazismului. Și nu vom permite minciuna conform căreia victoria în acel război ar fi putut avea loc şi fără participarea vreunei ţări sau naţiuni. Așa cum atunci am distrus răul împreună, tot așa distrugem şi acum un rău similar. Din păcate, răul a revenit şi, deși agresorul este altul, acesta are același scop – înrobirea sau distrugerea. Atunci, ne-am bazat pe forţa comună a popoarelor libere, iar acum, de asemenea, luptăm împotriva răului împreună cu lumea liberă, împreună cu Europa liberă. Vom învinge! Va fi o zi a victoriei noastre – Ziua Victoriei Ucrainei”, a adăugat Volodimir Zelenski.
Președintele a amintit că în urmă cu mai mulți ani, pe continentul european a fost instituită o tradiție de a marca Ziua Europei pe 9 mai, pentru a fi sărbătorită pacea și unitatea. ”Astăzi, unitatea pe continentul nostru ne aduce mai aproape de celebrarea primei zile a păcii noastre. Și ar fi corect să sărbătorim Ziua Europei împreună cu toată Europa liberă”, consideră președintele Zelenski.
Prin urmare, preşedintele a menţionat că a semnat, luni, un decret în acest sens, iar de acum înainte, în fiecare an, pe 9 mai, ”vom onora unitatea noastră istorică – unitatea tuturor europenilor care au distrus nazismul și vor învinge rașismul (raşism este un termen folosit de ucraineni la adresa ocupanţilor, o combinaţie între ”ruşi” şi ”nazism”, n.r.)”.
”Memorie veșnică tuturor celor care au murit în al Doilea Război Mondial! Glorie tuturor celor care au luptat împotriva nazismului și au câștigat! Glorie tuturor eroilor noștri din diferite vremuri, cărora încă le datorăm viața!” a mai adăugat Volodimir Zelenski.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!