Oficialii de la Ankara anunță noul premier al Turciei
"Din ce am înţeles, Ahmed Davutoglu va fi viitorul şef al Guvernului", a spus preşedintele turc în exerciţiu pentru presă, în cursul unei ultime recepţii la palatul prezidenţial.
"Eu sunt cel care l-am convins să intre în politică. Îl voi susţine", a spus Gül.
Numele lui Davutoglu, deputat de Konya (centru) şi ministru de Externe din 2009, a fost menţionat tot mai frecvent în ultimele zile în culisele politice ale capitalei turce pentru preluarea ştafetei de la Erdogan, ales în cursul unui prim scrutin cu sufragiu universal, desfăşurat la 10 august.
Erdogan urmează să îşi anunţe oficial succesorul joi. Iniţial, acesta va fi ales preşedinte al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (PKK), aflat la putere, în marja unui congres extraordinar convocat pentru 27 august, după care va forma noul guvern după ce preşedintele ales va depune jurământul, la 28 august.
În vârstă de 60 de ani, Erdogan a promis că va consolida prerogativele şefului statului, un post în general protocolar, pentru a păstra frâiele ţării, atrăgându-şi criticile opoziţiei care denunţă o derivă autocratică.
sursa. romanialibera.ro