CSI / Rusia

Oficialii de la Roma cer încetarea sancțiunilor aplicate împotriva Rusiei

Decizia Romei i-a luat prin surprindere pe unii oficiali de la Bruxelles, în contextul în care ambasadorii celor 28 de state membre ale Uniunii urmau să aprobe miercuri această prelungire a sancţiunilor, o decizie care se ia însă prin consens.

Diplomaţi italieni au declarat, însă, că doresc negocieri suplimentare, la summitul UE de săptămâna viitoare. Mai mult, au subliniat necesitatea unei cooperări a UE cu Rusia, pentru a găsi soluţii la conflictul din Siria.

Citeşte şi: Încă șase luni de sancțiuni economice pentru Rusia. Replica Moscovei

Miniştrii de Externe italian şi rus urmează să se întâlnească, joi, la Roma.
Sancţiunile impuse de UE Rusiei în criza ucraineană va expira la sfârşitul lui ianuarie. Italia şi unele state Europa de Sud sunt reticente faţă de o menţinere a acestor sancţiuni, care au afectat puternic economia rusă. Ele au fost impuse Moscovei la jumătatea lui 2014, după anexarea Crimeei, în martie, şi din cauza susţinerii separatiştilor proruşi din estul Ucrainei şi vizează, între altele industriile bancară, petrolieră şi a Apărării.

Polonia, ţările baltice şi unele state din Europa de Est sunt cele mai aprige susţinătoare ale acestor sancţiuni.

sursa: paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *