Oficialii vor avea DREPTUL să nu examineze PETIȚIILE care conţin un limbaj NECENZURAT
Un asemenea proiect a fost votat în prima lectură în cadrul şedinţei Parlamentului din 24 octombrie, nefiind susţinut de către opoziţie, scrie IPN.
Viceministrul justiţiei, Nicolae Eşanu, a declarat că, totodată, petiţiile care conţin ameninţări la securitatea naţională, ordinea publică, la viaţa, sănătatea persoanei oficiale, a membrilor familiei acestuia, precum şi ameninţări în adresa altor organe se vor remite organelor de drept competente.
Proiectul mai prevede că termenul de examinare a petiţiei va putea fi prelungit cu cel mult 30 de zile lucrătoare de către conducătorul organului, dacă sunt necesare consultări suplimentare pentru întocmirea răspunsului la petiţie. De asemenea, se va prelungi termenul de examinare a petiţiei dacă se referă la un volum mare de informaţii ce urmează a fi examinate şi selectate pentru întocmirea răspunsului.
Până acum, potrivit legislaţiei, termenul de examinare a putut fi prelungit cu cel mult o lună doar în cazuri deosebite, prin acest proiect stabilindu-se expres cazurile când termenul de examinare poate fi prelungit.
În cazul în care petiţionarul adresează aceluiaşi organ sau aceleiaşi persoane oficiale concomitent mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor comasa, petiţionarul urmând să primească un singur răspuns, care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite.
TIMPUL.MD via IPN.MD