Ofiţerii CNA efectuează 50 de percheziţii în toată ţara: Este vizat şi şeful adjunct al Camerei de Licenţiere
O schemă de eschivare de la plata taxelor la stat ar fi fost pusă la cale de către proprietarul din umbra mai multor firme, ale căror activitate sunt
jocurile de noroc. Omul de afaceri ar fi beneficiat de anumite perioade de graţie, timp în care acesta activa nestingherit fără a achita licenţa.
Potrivit informaţiilor preliminare, omul de afaceri, care gestionează din umbră opt firme cu un potenţial de circa 1000 de aparate de joc, avea un scenariu bine pus la punct de eschivare de la plata taxelor de stat. Schema funcţiona în felul următor: întreprinderile specializate în domeniul jocurilor de noroc achitau licenţa pentru aparatele de joc doar pentru 3 luni. După obţinerea acesteia, ei încetau să o mai achite în continuare. Ulterior, reprezentanţi ai Camerei de Licenţiere efectuau controale şi suspendau licenţa firmelor. Imediat, agenţii economici contestau deciziile Camerei în instanţă, iar în judecată acestea erau tergiversate luni în şir, timp în care întreprinderile activau fără a fi obligate să achite taxa
pentru licenţă.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă şi activă, în vizorul Centrului Naţional Anticorupţie ajungând şi directorul-adjunct al Camerei de Licenţiere. În privinţa acestuia sunt bănuieli rezonabile că ar fi protejat autorii acestei scheme contra unor remunerări ilicite. Astăzi, procurorii anticorupţie, ofiţerii CNA, împreună cu inspectori de la Inspectoratul Fiscal principal de Stat au efectuat peste 50 de percheziţii în toată ţara la mai multe firme care prestează servicii în domeniul jocurilor de noroc. Totodată a fost percheziţionat şi biroul şefului adjunct al Camerei de Licenţiere. În urma acţiunilor de urmărire penală, au fost ridicate acte şi alte probe relevante pentru cauza penală.
De notat că anual, pentru un aparat de joc, agentul economic trebuie să plătească 21 000 de lei. Potrivit calculelor estimative, doar într-un singur an, în bugetul de stat urma să ajungă 21 000 000 lei în calitate de taxă de licenţă pentru cele aproximativ 1000 de aparate de joc.
Ofiţerii de urmărire penală şi procurorii anticorupţie investighează cazul pentru a stabili toate circumstanţele: prejudiciul adus statului, complicitatea unor funcţionari de stat şi a judecătorilor care au examinat aceste litigii.
sursa: timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!