Oleg Blohin a visat că Andrei Șevcenko va înscrie două goluri
“Andrei nu m-a crezut când i-am spus că va înscrie două goluri.
În prima repriză, am evoluat mai bine decât ei. Au intrat pe teren pentru a obţine o remiză, au jucat pe contraatac, doar cu Ibrahimovic. Apoi, nu au at dovadă de fair-play. La golul lor, noi aveam un jucător căzut, iar arbitrul trebuia să fluiere. Chiar nu-mi plac astfel de lucruri.
Îmi felicit echipa că a ştiut să înscrie două goluri. Dar, în ultimele minute, nu am jucat bine. A fost foarte greu să rezistăm acelei presiuni.
Toată lumea ne-a criticat, că nu suntem bine pregătiţi. Am dovedit contrariul”, a declarat Oleg Blohin.
La rândul său, Andrei Şevcenko a dorit să le mulţumească celor care l-au ajutat să-şi revină de pe urma problemelor de sănătate.
“Dacă aş putea să-mi ales visele, aş dori să visez încă o zi ca aceasta. A fost fantastică. Mă simt mai tânăr cu zece ani.
Vreau să mulţumesc tuturor celor care au lucrat cu mine în ultimul an şi jumătate. Am avut multe probleme la genunchi şi la spate. Dacă astăzi sunt în formă, este mulţumită lor.
Este o zi mare pentru Ucraina, dar mai avem două meciuri de pregătit. Bineînţeles că suntem fericiţi, dar mai sunt, totuşi, două partide.
Eu sunt atacant, trebuie să caut spaţii. La primul lor, am beneficiat de o superpasă de la Iarmolenko, iar la al doilea, a fost o fază exersată la antrenamente”, a declarat şi Andrei Şevcenko.
De partea cealaltă, selecţionerul Suediei a admis superioritatea gazdelor în primele 45 de minute, dar a opinat că o remiză ar fi fost mai echitabilă, dat fiind numărul ocaziilor de gol.
“Cele două echipe au dat dovadă de nervozitate la început. Apoi, am început bine repriza a doua, am recuperat balonul departe de poartă, am ştiut să marcăm. Din nefericire, ei au egalat repede, ceea ce le-a dat elan.
În ultimele 20 de minute, cum nu mai aveam ce pierde, am jucat bine. Cred că un rezultat de egalitate ar fi fost potrivit, fiindcă noi am avut mai multe şanse de a marca. Dar în prima repriză am fost prea timizi, ar fi trebuit să jucăm mai bine, doar ştiam cum aveau să joace.
Mai degrabă noi am jucat slab. Am avea nevoie de 11 jucători de top, iar noi nu suntem o echipă atât de bine echilibrată. În prima repriză, au fost doar cinci, ori şase jucători care au evoluat aşa cum trebuie, ceea ce este insuficient.
Ştiam că vor fi multe centrări, dar ei au avut un superjucător în avanposturi. La cornerul care a precedat golul de 2-1, Şevcenko “i-a luat faţa lui Ibra”. Se mai întâmplă.
Nu am atins nivelul pe care ni-l doream. Nici tehnic, nici tactic. Dar aţi văzut şi voi ultimele 20 de minute. Este responsabilitatea mea, ca antrenor, să jucăm în acest mod tot timpul. Ar fi trebuit să marcăm la marile ocazii de gol pe care ni le-am creat”, a precizat şi Hamren.
tvrinfo.ro