Moldova

Oleg Brega și partidul său s-au lansat în cursa electorală

Echipa DA! consideră că lupta pentru municipiu „se va da, cu regret, din nou între vectorii geopolitici, iar pe acest motiv în Primărie și în Consiliul municipal vor nimeri din nou oameni care nu au nimic în comun cu problemele orășenilor. Problemele care se acumulează, de la an la an, trebuiesc soluționate și nu amânate de la ședință la ședință, iar pe agenda publică a primarului și a consiliului sunt doar interese personale și de grup. Aceasta s-a văzut la ultima ședință a Coniliului municipal, când s-au votat la pachet toate chestiunile de pe ordinea de zi, proiecte de hotărâri prin care s-au înstrăinat zeci de hectare de pământ din proprietatea municipală”.

Partidul Democrația Acasă îl descrie pe Oleg Brega ca fiind un om intransigent, vertical și incoruptibil. „Oleg Brega este singurul candidat în stare să descopere și să scoată la lumină, în interesul public, toate mișmașurile interne din Primăria Chișinău. Brega va reuși să facă ce nu a reușit fostul primar: să reorganizeze sistemul de funcționare al aparatului primăriei, să lichideze corupția la nivel de conducere și să propună soluții optime pentru domeniile vitale ale Capitalei”. 

Partidul DA! este înregistrat la comisia de circumscripție Chișinău, iar simbolul electoral este un om cu bicicletă cu inscripția „CURAJ”. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *