Politică

Oleg Reidman, fost consilier economic al președintelui Voronin, figurează în dosarul fraudei bancare? Ce spune Robu

Fiind întrebat dacă deputatul Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Oleg Reidman figurează în dosarul fraudei bancare, procurorul general interimar Dumitru Robu a declarat că la moment acesta nu are vreun statut pe cauza numită generic frauda bancară.

„Examinați instrumentarea unui dosar în privința domnului Reidman, care figurează în mai multe analize efectuate, inclusiv de Consiliul Anticorpuție? Are domnul Reidman atribuție la frauda bancară?”, a fost întrebat Robu, transmite Știri.md.

„Din câte cunosc, la moment domnul Reidman încă nu are vreun statut pe cauza numită generic frauda bancară. La timpul potrivit o să comunicăm ce persoane mai sunt vizate” a mai adăugat Robu.

Vă amintim că Oleg Reidman, deputatul din BCS fost consilier economic al lui Voronin, ar fi unul din personajele-cheie în frauda bancară şi spălarea ulterioară a banilor. Informaţia se regăseşte în raportul „Republica offshore”, făcut public luni de Comitetul Consultativ Independent Anticorupție (CCIA).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *