Oleg Şişchin a semnat cu Dacia Chişinău
Noua achiziţie a Daciei este unul din cei mai experimentaţi fotbalişti moldoveni în activitate, care a bifat şi 38 meciuri în selecţionata de seniori a tricolorilor. În stagiunea fotbalistică 2009-2010, fotbalistul a jucat pentru Olimpia Bălţi şi a marcat cinci goluri. El a fost căpoitan al formaţiei bălţene şi, împreună cu echipierii săi, a reuşit să promoveze în premieră fotbalul din oraşul nordic, în turneele europene intercluburi.
Pe parcursul activităţii sale de jucător, Şişchin a reuşit de asemenea să cucerească Cupa R. Moldova, în 1996 şi campionatul republican, în 1997, cu Constructorul Chişinău. De asemenea, a devenit premiant de bronz al Rusiei, cu ŢSKA, informează site-ul oficial al clubului Dacia.
Până în prezent, Oleg a jucat la formaţiile: Dumbrava (Cojuşna), Spumante (Cricova), Constructorul (Chişinău), ŢSKA (Моscova), Saturn (Ramenskoe), Dinamo (St. Petersburg), Himki, Tom (Тоmsk), Avangard (Кursk), Inter (Baku) şi Olimpia (Bălţi). În perioada anilor 1995 – 2006 jucătorul a fost convocat la echipa naţională.
Acum câteva zile, Dacia a semnat contracte de joc şi cu patru jucători din străinătate. Este vorba despre ucraineanul Nikolai Glega şi georgienii Levan Korgalidze, David Gamezardaşvili, Mamuka Lomidze.
Dacia a revenit din concediu şi a început pregătirile de noul sezon fotbalistic, inclusiv participarea la turneul intercluburi Liga Europei. Primul ei adversar pe arena internaţională în vara curentă va deveni cunoscut, în urma tragerii la sorţi, pe 21 iunie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!