Politică
Om de afaceri din Briceni, reţinut de CNA pentru trafic de influenţă
Potrivit denunţătorului, bărbatul i-ar fi cerut 2000 de euro sub pretextul că are influenţă asupra primarului de Edineţ şi că-l poate determina pe acesta să favorizeze vânzarea, la preţ avantajos, a unui teren al Primăriei, prin intermediul Comisiei de licitaţie.
În baza denunţului, ofiţerii CNA au deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă, iar azi dimineaţă au reuşit să reţină omul de afaceri într-un bar din municipiul Bălţi. Operaţiunea a avut loc în momentul transmiterii banilor.
În prezent, bănuitul este reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 60 de mii de lei.
via CNA