Omor descoperit după 8 ani de la săvârșire. Unul dintre suspecți a fost găsit la pușcărie
Victima a fost dată în căutare în 2010 de poliție și tot atunci a fost pornită urmărirea penală omor intenționat, iar în martie 2018, în adresa ofițerilor Direcției Nord a Inspectoratului Național de Investigații a parvenit o informație operativă despre persoanele și circumstanțele în care ar fi comisă crima. La scurt timp, suspecții au fost identificați, aceștia s-au dovedit a fi doi bărbați, cunoscuți de-ai victimei, unul din ei a fost reținut, iar celălalt a fost găsit la pușcărie.
Audiați de poliție, suspecții și-au recunoscut vina, declarând că după ce au servit cu victima băuturi alcoolice, între ei s-a iscat un conflict, suspecții lovindu-și prietenul de pahar până la omorât. Pentru a ascunde urmele infracțiunii, cadavrul a fost îngropat de către aceștia în apropierea satului Petreni, raionul Drochia.
În urma verificărilor efectuate de către ofițerii de investigații în comun cu cei de la urmărirea penală a IP Drochia și Procuratura din Drochia, în apropierea satului Petreni, pe câmp, au fost depistate și ridicate osemintele victimei. Totodată, cu suspectul reținut a fost petrecută acțiunea de verificare a declarațiilor la fața locului.
Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Omor intenționat” se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani sau cu detenţie pe viaţă.
Sursa: evzmd.md