Omorul de la Strășeni: Nepotul generalului Alexei, plasat în arest prevenitiv la București. Precizările Poliției Române
Nepotul generalului Nicolae Alexei, suspectat că a ucis cu sânge rece un tânăr, într-o pădurea din Zubrești, raionul Strășeni, a fost plasat în arest preventiv la București. Măsura a fost aplicată pentru 30 de zile.
Individul a fost reținut pe 24 august, aproape de miezul nopții, potrivit oamenilor legii de peste Prut. Acesta se deplasa cu un vehicul cu plăcuțe de înmatriculare străine în Sectorul 6 din București, transmite Realitatea.
„În urma verificărilor efectuate, cu privire la identitatea conducătorului autoturismului, s-a stabilit faptul că pe numele acestuia există un mandat de arestare, emis de către autoritățile din Republica Moldova, într-un caz de omor săvârșit cu cruzime. Bărbatul a fost condus la sediul secției de unde a fost preluat de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus reținerea pentru 24 de ore”, informează ofițerii.
Joi, Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului. Măsura se aplică în vederea extrădării lui în Republica Moldova, potrivit sursei citate.
Vă amintim că poliția Republicii Moldova a informat, miercuri, 10 august, despre faptul că într-o pădure din raionul Strășeni a fost depistat cadavrul împușcat al unui tânăr în vârstă de 29 de ani, pe care mama sa l-a anunțat dispărut în după-amiaza zilei de marți, 9 august. Surse apropiate ale anchetei susțin că acesta ar fi fost împușcat din propria armă, de către feciorul fostului polițist și nepot al generalului Nicolai Alexei, după ce ar fi participat împreună la o petrecere
Ulterior, cadavrul victimei a fost găsit în pădurea din localitatea Zubrești, raionul Strășeni, fiind îngropat în pământ până la gât și cu trei gloanțe în cutia toracică.
Astfel, victima s-a dovedit a fi fiul unui lider agricol din raionul Rezina, iar mașina sa de model BMW X6, dar și pistolul acestuia, fără încărcător, au fost depistate de oamenii legii în proximitatea casei din pădure unde s-a dat petrecerea cu mult fast.