Actualitate

Omul de afaceri care vrea să construiască o „insulă antică” în România de azi: „Va fi o mașină a timpului”

Conceptul „insulei” presupune construcția unei stațiuni imense în care să se regăsească replici ale celor mai cunoscute construcții din Roma Antică: Un templu central, un amfiteatru (cu 320 de locuri), cunoscutele terme și spa-uri grecești, un stadion pentru întreceri atletice și multe alte spații balneare și de agrement.
Vladimir Russu este de părerea micul oraș antic construit în sec. XXI, ar deveni în scurt timp cea mai mare atracție turistică a lumii. Anume din acest motiv, ideea merită să se materializeze în România – țara care are nevoie să-și reconfirme ambițiile de stat puternic și respectat.

„Un asemenea proiect ar face ca România să fie vizitată de milioane de oameni, să fie o țară de vis, iar cetățenii săi să nu mai fie considerați doar o resursă umană ieftină”, afirmă Vladimir Russu continându-și gândul că inclusiv autoritățile române ar câștiga multă admirație dacă și-ar îndrepta ideea spre acest concept.

„Micul oraș antic” ar urma să fie înconjurat de sute de hectare de cedri libanezi – un copac rar de o simbolistică aparte, care se regăsește în mai toate curțile regale. Principala caracteristică a acestui copac este faptul că el rămâne verde anul împrejur.

„Odată ajuns în această „oază” de antichitate, te-ai simți ca într-o călătorie în timp. Regulile, vestimentație, conduita, meniurile – toate vor fi exact ca în acele vremuri”, povestește cu entuziasm, Vladimir Russu.

Prin marea pădure de cedri ar urma să fie construite vile rezidențiale în același ordin doric.

„Oamenii care vor cumpăra sau vor închiria o vilă acolo, vor avea intimitate ca să poată savura din plin liniștea regală care va domni în pădurea de cedri. Înafară de asta, îmi propun ca stațiunea să aibă cele mai dezvoltate servicii balneare din lume, astfel încât locul acesta să devină inegalabil”, continuă omul de afaceri.

Prin intermediul unui asemenea proiect, România ar deveni un burete al fondurilor europene, iar, odată construit, complexul va deveni cu siguranță o atracție turistică fără egal.

„România are un potențial turistic neexploatat până la capăt. Dacă ar accepta dezvoltarea unui asemenea proiect, cu siguranță își va redobândi statutul în liga țărilor cu turism dezvoltat.

Tendințele în acest domeniu se îndreaptă spre vacanțe de aventură și locuri de o simbolistică rară. Doar cu priveliști frumoase și păduri sălbatice (cum e astăzi peste Prut), nu ai nicio șansă să îndrepți spre tine marile fluxuri de oameni care călătoresc”, conchide președintele ACCENT GROUP.
Investițiile estimative ale proiectul se ridică la circa un miliard de euro, iar Vladimir Russu, s-a antrenat deja într-o căutare activă de parteneri, investitori și fonduri pentru a da contur visului său.

„Arhitectura Romei Antice se păstrează doar în situri și ruine rămase de-a lungul timpului. Se vor pierde și acestea. Părerea mea este că generația de azi are datoria morală de a o conserva și o transmite mai departe”, concluzionează omul de afaceri.

Formele nobile de arhitectură din Roma Antică sunt izbitoare în vremurile noastre, doar că puține dintre ele păstrează elementele autentice în toată complexitatea lor.

Repere: Vladimir Russu este omul de afaceri care privește lucrurile la o altă anvergură, anume din acest motiv companiile sale – în general, și firma sa de construcție – în special, au dezvoltat proiecte care inițial păreau imposibile.

Spre exemplu, Granit Imobil – compania fiică a concernului ACCENT GROUP – a ridicat, de departe, una dintre cele mai complicate construcții din Chișinău – clădirea fostei bănci EximBank (acum Intensa Sanpaolo). Este vorba despre un imobil semi-cilindric, cu mai bine de jumătate de suprafață superioară proptită într-o singură coloană. Complexul locativ „Ambasador” este o altă perlă din portofoliul campaniei de construcție Granit Imobil, iar astea-s doar câteva dintre clădirile construite „la cheie”, de clasa A+, cu care se mâdrește firma lui Vladimir Russu.

https://deschide.md/ 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *