Omul săptămânii: Iulian Fruntașu
Studii: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1992)
Iulian Fruntaşu s-a născut pe 5 iunie 1970, în orașul Chişinău. În 1992, după absolvirea facultății, este angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Cinci ani mai târziu, merge în Georgia, în calitate de responsabil pentru Misiunea OSCE. Ulterior, pleacă la Viena, pentru Delegaţia Permanentă a RM pe lângă OSCE şi Grupul Consultativ Comun, responsabil de negocierea Tratatului FACE şi a deciziilor Summitului OSCE de la Istanbul. Între 2001-2010 se află în Balcani, unde lucrează pentru Misiunile OSCE în Bosnia, Croaţia şi Serbia. Totodată, în perioada 2005-2008 este director al programului „Iniţiative Europene” al Fundaţiei Soros. A fost consilier principal de stat pentru politica externă şi relaţii cu diaspora al premierului Vlad Filat. În februarie 2012 a fost numit ambasador al R. Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Este autorul cărţilor „Beată în marsupiu”, „God’s Ear” şi „O istorie etnopolitică a Basarabiei”. În 1996 este distins cu premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Cu ocazia zilei de naștere, TIMPUL îi dorește multă sănătate și noi succese în activitatea de creație și cea diplomatică. La mulți ani, mult stimate domnule ambasador!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!