Omul săptămânii: Iurie Leancă

Studii: Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova (1986)
S-a născut la 20 octombrie 1963, în oraşul Cimişlia. Căsătorit, are doi copii. Din 1986 până în 1993 lucrează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, iar în perioada mai-octombrie 1989 a activat în calitate de secretar II la Ambasada Uniunii Sovietice din București, România. Începând cu 1993, este ministru-consilier al Ambasadei RM în Statele Unite ale Americii, iar din 1998 – ambasador cu misiuni speciale pentru integrarea europeană. Iurie Leancă a fost viceministru al Afacerilor Externe în perioada 1998-1999 și prim-viceministru al Afacerilor Externe până în 2001.
În perioada 2001-2005, Leancă este vicepreşedinte al Companiei ASCOM, funcţie pe care a mai deţinut-o și în perioada 2007-2009, iar în 2005-2007 este consilier superior al Înaltului Comisar OSCE pentru minorităţi naţionale. Tot din 2005 până în 2009 este vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Politică Externă.
La 5 aprilie şi 29 iulie 2009 a fost ales deputat al Parlamentului RM de legislatura a XVIII-a. Prin decretul preşedintelui interimar al RM, la 25 septembrie 2009 este numit în funcţia de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
TIMPUL îi dorește multă sănătate și noi succese în activitate. La mulți ani, domnule ministru!