Cultură

Omul săptămânii: Maria Furdui, Directoarea Bibliotecii „V. Alecsandri”, Telenești

În același an, Maria Furdui revine în raion și se angajează la biblioteca din Telenești. A trecut prin toate procesele de muncă într-o bibliotecă – de la primirea unei cărți în bibliotecă până la însărcinările unui director, pentru că în anul 2000 a devenit „capul” bibliotecii.

Tot în 2000, împreună cu echipa sa și cu ajutorul Fundației Soros Moldova, biblioteca primește primele cinci computere și altă tehnică modernă.
În anul 2004 se instituie Asociația Obștească „Centrul Multifuncțional de Educație, Informație, Cultură” în cadrul bibliotecii. Prin urmare, se declanșează procesul de instruire continuă a cetățenilor. Peste trei ani, biblioteca condusă de Maria Furdui, trece la un alt nivel. Este reorganizată în Biblioteca Publică Raională, devenind centru metodic raional.

În 2008, Biblioteca Publică Raională „Vasile Alecsandri” a primit calificativul „Biblioteca cu cel mai mare indice mediu de lectură”, plasându-se pe locul întâi în cadrul concursului cu aceeași denumire.

Instituția mai este laureată a Concursului Regional „Acțiunea Civică cu cel mai mare impact” organizat de ziarul „Cuvântul” în anul 2011.
Astăzi, la bibliotecă vin atât copii, cât și maturi, pentru că se desfășoară diferite activități, cum ar fi: „Cântecele neamului la bibliotecă”, „Biblioteca pentru bucătărie” și alte activități prin care cuceresc publicul mic și mare din localitate.

Ziarul TIMPUL o felicită pe doamna Maria Furdui pentru premiul „Ion Madan”, oferit de Ministerul Culturii, în domeniul biblioteconomic și bibliografic și pentru implementarea proiectelor culturale în bibliotecă, în special „Biblioteca fără frontiere”, proiect intercultural virtual realizat de patru biblioteci din or. Pitești, România și șase din Republica Moldova, și „La bibliotecă se învață mai bine”.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *