Omul săptămânii: Nadia Comăneci, gimnastă, campioană mondială
Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Nadia Comăneci este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.
La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o „Atleta Anului”.
La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol).
A participat și la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, clasându-se a doua. Nadia și-a păstrat titlul la bârnă, dar a câștigat și o nouă medalie de aur, la sol, și una de argint, împreună cu echipa.
Ea s-a retras din activitatea competițională după Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova. Între 1984 și 1989 a fost membră a Federației Române de Gimnastică și a ajutat la antrenarea gimnaștilor juniori români.
În 1999, Comăneci a devenit primul sportiv invitat să vorbească la Națiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul Internațional al Voluntariatului. Nadia este în prezent ocupată cu gimnastica și munca de caritate în întreaga lume.
Nadia Comăneci este Președinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadorul Sporturilor Românești și membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică. A fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic, acordat de CIO.
În decembrie 2003, i s-a publicat prima sa carte, „Scrisori către o tânără gimnastă” (în engleză: Letters to a Young Gymnast). Nadia a creat o clinică de caritate în București pentru a ajuta copiii orfani din România. În prezent locuiește în SUA.
Redacția ziarului TIMPUL o felicită pe marea gimnastă cu ocazia zilei de naștere și îi mulțumește pentru promovarea României și a valorilor române în afara țării.