Eveniment

Omul săptămânii: Valeriu Matei, academician, directorul ICR Chișinău

A fost și om politic din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990 și 2001. Este membru al Academiei de Științe a Moldovei, iar din 2011 – membru de onoare al acesteia.

În 1973, debutează cu versuri în presa pentru copii. Se remarcă în cadrul olimpiadelor din Republica Moldova la limba și literatura română și istorie. A absolvit cu excelență Universitatea de stat „M.V. Lomonosov” din Moscova, Facultatea de Istorie, specialitatea etnologie, susținând o teză despre valoarea istorico-etnologică a operei lui Nicolae Milescu Spătarul. În 1983, a fost exclus de la doctorantura aceleiași facultăți ca antisovietic și naționalist. Reușește să se angajeze doar în calitate de colaborator științific inferior la Muzeul de studiere a ținutului din orașul Istra (1984-1985). În mai 1985, devine șef al sectorului de istorie veche, arheologie și etnografie la același muzeu. În perioada mai 1987 – martie 1990, a reprezentat Uniunea Scriitorilor din Moldova la secretariatul Uniunii Scriitorilor din Moscova.

În 1989, a participat la crearea Frontului Popular din Moldova, a fost membru în Biroul Executiv și purtător de cuvânt al formațiunii. În 1990, a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția Leova. A fost președinte al Comisiei parlamentare pentru mass-media (1990-1993), membru în Prezidiul Parlamentului. E reales deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1994-2001), pe listele Partidului Forțelor Democrate, al cărui președinte a fost până în 2002. A candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova din 1996, obținând 9% din sufragii. A ocupat și funcțiile de vicepreședinte al Parlamentului (1998 – 1999), președintele Comitetului de cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană (1998 – 2001).

În noiembrie 2012, Valeriu Matei este ales director al Institutului Cultural „Mihai Eminescu” din Chișinău.

Echipa TIMPUL îi urează mulți ani și spor în promovarea culturii românești pe teritoriul Republicii Moldova!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *