ONU avea informatii incomplete despre evenimentele din 7 aprilie
Procuratura Generala (PG) a trecut la o noua etapa de investigare a evenimentelor postelectorale, din luna aprilie 2009. In prezent se investigheaza actiunile si hotararile factorilor de decizie. Ieri, in cadrul unei conferinte de presa de totalizare a lucrarilor sesiunii Comitetului Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) impotriva torturii, la care a participat si o delegatie a R. Moldova, Eduard Harungen, reprezentantul PG, a declarat ca „trebuie sa vedem cine a dat ordine, de ce nu s-a intervenit cand a fost cazul, de ce organele de forta s-au eschivat de la unele atributii etc.”.
In perioada 11-12 noiembrie 2009, la Geneva, Elvetia, a avut loc cea de-a 43-a sesiune a Comitetului ONU impotriva coruptiei, delegatia moldoveneasca fiind constituita din reprezentanti ai MAI, PG, Ministerului Protectiei Sociale si Familiei, Ministerului Justitiei, Ministerului Sanatatii etc. Potrivit sefului delegatiei moldovene, Valeriu Ciorba, reprezentantii ONU au apreciat intentia de instituire a unui mecanism national impotriva torturii, dar au recomandat autoritatilor noastre sa continue implementarea reformelor in acest domeniu. „Sa transformam serviciul politiei din unul represiv in unul aflat in serviciul cetateanului; sa normalizam legislatia in domeniul urmaririi penale si sa eliminam actele de tortura. In acest sens, vor fi organizate seminare, emise dispozitii-ghid pentru ofiteri s.a.”, a precizat Ciorba.
Membrii delegatiei moldovenesti s-au aratat mirati de faptul ca reprezentantii Comitetului ONU impotriva torturii nu detineau informatii complete despre actele de tortura comise in aprilie, inclusiv despre decesul lui Valeriu Boboc. In acest context, E. Harungen a mentionat ca in prezent sunt examinate 105 plangeri, dintre care pe 32 de cazuri sunt pornite procese penale legate de torturi si tratamente rele.