(OPERAȚIUNE UNICĂ ÎN MOLDOVA) Șefii mai multor instituții medicale importante din țară și fostul ministru al Sănătății au fost REȚINUȚI. Usatîi a fost DECORAT de Timofti
(UPDATE 11.50) Ofițerii CNA i-au reținut și pe directorul Institutului Oncologic, Victor Cernat, cel al Centrului Republican de Diagnostică Medicală, Andrei Testemițanu, și vicedirectorul Departamentului Instituții Penitenciare.
(UPDATE 11.43) La începutul acestei luni, Nicolae Timofti, numit în funcţia de Preşedinte de partidele puterii, a oferit distincţia „Ordinul de onoare” fostului ministru al Sănătăţii, Andrei Usatîi, demis pentru acte de corupţie în Guvernul Filat şi actualmente cercetat penal în dosarul ipotecării spaţiilor Spitalului republican.
În cadrul unei ceremonii organizate la Preşedinţie joi, 2 aprilie, Usatîi a primit „Ordinul de onoare” pentru „contribuţie la promovarea reformelor bazate pe valorile şi standardele europene, pentru merite deosebite în asigurarea negocierii, semnării şi ratificării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi liberalizarea regimului de vize cu UE”.
De remarcat că fostul ministru al Sănătăţii, Andrei Usatîi, demis pentru acte de corupţie în Guvernul Filat şi restabilit în Guvernul Leancă, are statut oficial de învinuit în dosarul privind ipotecarea parterului Spitalului Clinic Republican, titrează moldnews.md.
În acest dosar, Usatîi, este acuzat de „depăşirea atribuţiilor de serviciu şi cauzarea daunelor în proporţii considerabile intereselor publice, drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice”.
Amintim că CNA a intentat dosar penal pentru punerea în gaj a 500 de metri pătrați de spațiu de la Spitalul clinic republican la 21 ianuarie 2013 pentru creditare ipotecară a unei companii private cu care ministerul a încheiat un contract de colaborare. Punerea în gaj a spaţiilor publice i-au permis să împrumute 16 milioane de euro, iar băncii creditoare – să intre în posesia bunului public. Învinuirea de depășire a atribuțiilor de serviciu i-a fost înaintată lui Usatîi la 29 aprilie 2013.
În luna martie 2015, dosarul a fost finalizat şi transmis procuraturii pentru a fi înaintat în instanţa de judecată. Andrei Usatîi riscă 10 ani de închisoare.
(UPDATE 11.25) Directorul Institului Cardiologie, Vitalie Moscalu, au fost reținuți de ofițerii anticorupție pentru 72 de ore.
(UPDATE 11.22) Mai mulţi directori de spitale au fost reţinuţi astăzi pentru 72 de ore în urma percheziţiilor efectuate de CNA şi Procuratura
Anticorupţie. Purtătorul de cuvânt al CNA Angela Starinschi a comunicat pentru Radio Chişinău că printre cei reţinuţi, pe lângă fostul ministru al sănătăţii Andrei Usatîi, este directorul Spitalului de Urgenţă din Chişinău Gheorghe Ciobanu. Ea a precizat că au fost reţinuţi şi alţi directori de spitale.
Angajaţii CNA şi ai Procuraturii Anticorupţie efectuează astăzi zeci de percheziţii în instituţii publice în contextul unui dosar de corupţie legat de achiziţii publice şi aranjarea unor licitaţii de procurare a medicamentelor şi echipamentelor medicale.
Percheziţii au loc, între altele, la Agenţia de achiziţii publice, instituţii ale Ministerului de Interne, Departamentul Instituţii Penitenciare şi mai multe spitale, a comunicat pentru Radio Chişinău, purtătorul de cuvânt al CNA.
(UPDATE 11.20) Șeful Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Alexandru Coman a fost reținut. Potrivit timpul.md, alte 17 persoane urmează a fi reținute.
(UPDATE 10.10) Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie l-au reţinut pe fostul ministru al Sănătăţii Andrei Usatîi, asta după ce domiciliul acestuia a fost percheziţionat în această dimineaţă. Usatîi este bănuit într-un dosar deschis pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, titrează realitatea.md.
(UPDATE 09.44) În această dimineață ofițerii anticorupție au descins la domiciliul fostului ministrul al Sănătății Andrei Usatîi. De asemenea, percheziții se efectuează și la câteva instituții medicale din Chișinău. Printre acestea se numără Institutul Oncologic, Spitalul Clinic Republican, Spitalul de Urgență și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, titrează e-sanatate.md.
(Știre inițială) Se pare că este vizat șeful Direcției Achiziții Publice. Informația a fost confirmată pentru site-ul deschide.md de surse avizate din MAI, care au comunicat că percheziții se desfășoară și la Departamentul Instituții Penitenciare (DIP), titrează deschide.md.
Angajații Centrului Național Anticorupție au fost ridicați în regim de alertă, cu noaptea-n cap. Ofițerii au fost chemați, se pare, pentru a fi implicați într-o operațiune de amploare în stil DNA. Informația este confirmată de câteva poze expediate, care au făcute în jurul orei 05:00.
Potrivit primelor informații, angajații CNA pregătesc o operațiune de amploare. Agitația care poate fi observată în poze confirmă acest lucru.
Ofițerul de presă al CNA, Angela Stalinschi, a confirmat oficial că la acest moment instituția pe care o reprezintă desfășoară percheziții într-un dosar care vizează aranjarea licitațiilor în sistemul de sănătate. Descinderile la MAI și DIP sunt legate de spitalele aflate în subordinea acestor instituții.
sursa: timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!