Media

Opinia unor turiști ruși: „Moldova se descotorosește de dezastrul postsovietic”

Chișinăul e un oraș european modern. Nu e bogat, dar în mod sigur e unul european. Schimbările se văd deja la aeroport. La ghișeul de verificare a pașapoartelor o angajată a poliției de frontieră a verificat cu zâmbetul pe față documentele și a pus repede ștampila, fără să ne arunce o privire rece și iscoditoare. La ieșire nu te deranjează taximetriștii șmecheri. Ei au rămas la Domodedovo. În schimb în Chișinău stau în rând taxiuri galbene Dacia. Prețurile sunt mici. Urcă și mergi unde vrei.

În Moldova drumurile sunt destul de bune. Până și drumurile din zona rurală sunt întreținute suficient de bine ca Rosavtodoru nostru să-și aprinde o țigară de rușine. Ne-am îndreptat spre Butuceni, un loc în care râul Prut trece printr-o vale pitorească. În una din stânci, acum 600 de ani, a fost săpată o mănăstire care activează și în prezent. Am venit și ne-am cazat într-o pensiune din sat. În Butuceni nu vei întâlni nici un cuvânt despre karaoke, biliard sau vip-saune cu fete. În schimb, la dispoziția turiștilor stau biciclete, cai, soare, vin și mâncare gustoasă. Oamenii vin aici să se odihnească, să facă băi de soare și să respire aer curat. În restaurant, publicul este unul liniștit (moldoveni, polonezi, germani și chiar chinezi). Nu se au cântece de petrecere, iar pe străzi nu întâlnești bandiți și prostituate. Europenii scriu în recenzii: „o senzație de liniște și siguranță”.

Moldova se descotorosește de dezastrul postsovietic. În orice caz, Chișinăul de azi e mult mai vesel decât de cel de acum 5 ani, când am fost ultima dată aici. Se spune că nici muncitorii sezonieri nu pleacă în masă în Rusia, alegând să meargă în statele europene. În capitală apar tot mai multe localuri, pe străzi vezi o mulțime de tineri și părinți cu copii".

Mai multe impresii pe roadworks.es

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *