Nu mai suntem izolaţi într-un cadru strâmt, ci avem posibilitatea fizică de a percepe cu propriile simţurimediul natural străin la noi în sufragerie. Când te-apucă dorinţa de evadare, îţi întinzi un cearşaf pe parchet, scoţi borcănaşele şi sticluţele din sertar, le deşerţi şi te plimbi pentru câteva minute într-o altă lume autentică.
Îmi pare nespus de rău că v-am atras cu un titlu şocant care trimite clar la trădare de ţară şi altele asemănătoare. Intenţia mea a fost doar de a expune un slogan referitor la o afacere de mare succes şi viitor. Aceasta se cheamă comerţul cu pământ naţional.
Intenţionez în viitorul apropiat să deschid un magazin, care sper că va avea filiale în majoritatea ţărilor, în care voi comercializa pământ la borcane de 100, 200, 400 sau 800 de grame. Succesul este, cum altfel, decât garantat.
Am elaborat şi un plan de afaceri în care am menţionat unele lucruri legate de producţia, ambalarea şi distribuirea de materie telurică provenită din diverse colţuri ale lumii. Colaboratorii mei vor recolta fragmente de sol din anumite locaţii alese cu grijă din ţară şi străinătate făcând şi o poză cadrului natural respectiv. Vor introduce apoi materia în containere speciale, ermetice. În hala de ambalare, angajaţii cu mănuşi sterile vor prelua pământul şi-l vor introduce în recipientele pentru vânzarea cu amănuntul. Şoferii mei vor transporta în cele din urmă produsele spre magazine unde cumpărătorii îl vor achiziţiona la un preţ modic de cel mult 2 euro centimetrul cub.
Să fie clar, nu e vorba de pământ pentru flori sau plante de apartament. Pentru aşa ceva există deja o ofertă consistentă pe piaţă. De altfel, cantităţile pe care eu doresc să le vând sunt prea mici pentru cultivare, ele având mai mult un caracter simbolic, reprezentativ.
Nu vor fi probleme cu autorizaţiile, controlul producţiei ş.a.m.d., întrucât e vorba de produse 100% naturale, preluate şi vândute fără nicio intervenţie umană şi pentru a fi folosite doar ca obiecte cu destinaţie spirituală. Practic, materia primă va fi cumpărată sau donată en-gros de proprietari particularidin diverse zone, denumiţi probabil „producători” în actele oficiale, producători de pământ, ambalată apoi şi revândută cu amănuntul unor cumpărători în magazine specializate sau mall-uri.
La români în special, pentru a descrie doar un segment de piaţă, m-am gândit la diversificarea produselor pe zone naţionale. De exemplu, voi avea în galantare borcănaşe cu ţărână uscată nisipoasă dobrogeană, pământ fertil ardelenesc sau amestecat cu pietre şi bălegar moldovenesc ş.a.m.d. Sunt sigur că va fi bătaie în marile oraşe încă din prima zi pe produsele mele care vor veni ambalate şi cu etichete dintre cele mai atrăgătoare, cu imagini reale din zonele de unde a fost recoltat „produsul”. O splendoare.
Evident că voi ţine cont de subiectul sensibil al naţionalismului. Astfel, pământul provenit din Basarabia va fi vândut pe piaţă pentru români ca pământ românesc, iar pentru străini ca unul rusesc sau independent. În acelaşi fel, pe borcănaşele din Ardeal va fi scris în română pentru români şi în ungureşte, germană şi engleză pentru restul. La urma urmei, e vorba de comerţ aici, nu de politică. Produsul este cel care contează.
Acum serios vorbind, nu v-ar plăcea să aveţi în casă, pe un raft în bibliotecă, în loc de tot felul de sculpturi kitsch, un recipient cu glod din zona dumneavoastră natală în care vă jucaţi, copil fiind? Sau cu nisip originar din Sahara, de la mama lui? Sau cu pietriş din Grecia ori ţărână din Israel? Pariez că Gigi Becali ar cumpăra câteva găleţi bune de pământ de la Muntele Athos în care să-şi relaxeze picioarele goale în spatele gratiilor sau genunchii în timpul rugăciunii. Mie mi-ar plăcea o cutie cu lavă răcită de la un vulcan, o bucată din solul selenar sau un fragment de meteorit. Dar de astfel de produse mă voi ocupa mai târziu, după ce voi prinde puţin cheag şi-mi voi permite extravaganţe.
Mă gândesc, în perspectivă, având în vedere amploarea pe care au luat-o emigrările, să împing lucrurile şi mai departe, oferind spre vânzare aer şi apă românească sau de altă naţionalitate. Cărui român plecat în străinătate, rupt de dorul de România, nu i-ar plăcea să deschidă o sticluţă provenită din ţărişoara lui natală cu miros autentic de patrie? Sau pe cine nu l-ar podidi lacrimile patriotice în timp ce soarbe, dintr-o fiolă frumos ambalată, o gură de apă cu clor şi giardia provenită direct de la chiuvetele unui conaţional din cartierul Alexandru? Ei, aşa e că-i irezistibilă ideea?
Ori apă din râurile vlahe sau străine: apă de Dunăre, de Mureş, de Olt, de Bahlui, de Nil, de Gange sau Tamisa. Limitele sunt pur şi simplu inexistente la acest gen de afacere, iar piaţa infinită. Astfel se deschide încă un drum larg spre globalizare. Nu mai suntem izolaţi într-un cadru strâmt, ci avem posibilitatea fizică de a percepe cu propriile simţurimediul natural străin la noi în sufragerie. Când te-apucă dorinţa de evadare, îţi întinzi un cearşaf pe parchet, scoţi borcănaşele şi sticluţele din sertar, le deşerţi şi te plimbi pentru câteva minute într-o altă lume autentică.
Eu garantez că vor exista comenzi uriaşe pentru aşa ceva. De fapt, mi-e foarte greu să divulg publicului larg această idee genială, în loc să o păstrez pentru mine, care oricum mă aflu într-un moment de căutări ale unei identităţi materiale şi, de ce nu, sociale. Aşa cum am fost mai tot timpul, dacă stau bine şi mă gândesc. Dar nu mi-e frică de concurenţă pentru că succesul acestei afaceri va depinde în mare măsură de modul de prezentare şi recoltare a produselor, de seriozitatea cu care managerul priveşte problema. Pentru că sunt sigur că la modul cum se fac afaceri în România acum, mulţi ar umple borcanele din spatele propriei grădini şi le-ar pune etichete de Palestina. Puţini, foarte puţini s-ar deplasa cu adevărat în locuri străine. Aşa cum se întâmplă cu majoritatea produselor de pe piaţa actuală, una scrie alta este.
Mi-amintesc cu nostalgie în finalul acestui articol deschis şi onest şi în acest context „terestru”, de îndârjirea cu care se lupta bunicul meu pentru jumătate de metru de pământ pe care i-l fura vecinul când acesta îşi refăcea gardul o dată la 5 ani. Cu câtă obidă îl ameninţa cu judecătoria şi bătaia, deşi nimeni nu ştia cu adevărat hotarul pentru că nu existau pe atunci aparate de măsură, ci doar clasica prăjină care era ba mai scurtă, ba mai lungă, în funcţie de client. Sau clasicul picior. Omul măsura cu piciorul pământul şi înfigea la capăt un bolovan sau un ţăruş. Eu propun prin afacerea mea o alternativă avantajoasă pentru obsesia aceasta de pământ, prin transformarea cantităţii în calitate.
Eh, de m-ar auzi Rebreanu, s-ar răsuci Ion al lui în mormânt.
Briscan Zara este scriitor şi publicist
Sursa: Ziarul de Iași
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
