(OPINII) PLDM-ul îşi asumă meritul liberalizării regimului de vize… E corect oare asta…?
Aceste evenimente au fost politizate în exces de bun simţ. Şi anume…
Astăzi am fost prin or. Criuleni. Centrul era verde… Să nu credeţi că gardurile erau vopsite în verde, sau peste noapte au înfrunzit toţi copacii şi arbuştii din oraş. În piaţa oraşului, acolo unde se petrecea concertul, absolut totul erau în pânză verde, drapelele PLDM-lui ţinute la periferia celor 200 sau 300 de oameni aduşi în piaţă. Am văzut doar un Drapel de stat şi două persoane ce fgluturau două drapele a Uniunii Europene. O impresie că era ziua partidului şi nu Europei. Dacă e să ne amintim, drapelul Uniunii Europene nu este verde stimaţi “tovarăşi” liberal-democraţi.
Cu regret vreau să menţionez faptul că PLDM-ul şi-a atribuit doar sie meritul liberalizării regimului de vize, neglijând şi acele forţe politice care au contribuit în egală măsură la aceasta. Aici vreau să menţionez şi PDM, şi PLR, şi evident Pl-ul, ba chiar şi acelaşi Urechean cu AMN-ul lui. De ce nu şi PCRM-ul care a început toată daravela asta cu apropierea de UE.
Tot poporul Republicii Moldova are meritul pentru această victorie. Iar PLDM-ul încearcă să strângă “smântâna”. Nu cred că e corect.
Apropo dacă mănânci gras şi lacom, poţi să te strici la burtă…
P.S. Mi-au mai zis lumea prezentă, că tot astăzi un oarecare ex-deputat Darie, mai că nu-l trecea pe Vlad Filat, în lista sfinţilor, alături de cei doi pontifici de la Vaticani canonizaţi recent de Papa de la Roma. Din cele declarate de acest Darie, liberalizarea regimului de vize se datorează doar numai lui Filat, doar Filat e politicianul care a adus Europa în Moldova, doar Filat ne va scăpa de sărăcie etc.
Eu personal sunt convins că v-om scăpa de sărăcie atunci când v-om scăpa de tendinţele ţarismului şi venerării politicienilor. Oare sunteţi atât de proşti şi nu vreţi să înţelegeţi că ei, politicienii trebuie să vă mulţumească pentru faptul că ia-ţi angajat la serviciu în calitate de miniştri, deputaţi, prim-miniştri Preşedinţi. Ei pur şi simplu şi-au îndeplinit obligaţiunile.
Când oare vor scăpa de sentimentul robiei şi supuneri…
Dumnezeu să vă lumineze minţile…!
sursa: http://vox.publika.md/Veaceslav Burlac
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!