Bună Dimineața

Orașul Bălți poate deveni capitala unei noi republici autonome

La îndemnul PCRM, aceștia au adoptat o declarație de nesupunere față de AIE și au anunțat că ”refuză să se supună deciziilor antiumane, antipopulare, antisociale, anticonstituționale ale administrației centrale, reprezentată de Alianța pentru Integrare Europeană” și au cerut ”dizolvarea imediată a Parlamentului, demisia guvernării și anunțarea alegerilor anticipate. Declarația comuniștilor a conținut aceleași lozinci pe care le strigă puciștii lui Voronin-Roșca în centrul Chișinăului: ”Jos, uzurpatorii, hoții contrabandiștii” și ”Jos AIE!”. Declarația, subliniem în deosebi acest fapt, este un răspuns la îndemnurile recente ale liderului PCRM Voronin de a organiza proteste antiguvernamentale la scară națională. Acesta le-a mai cerut primarilor ”să nu se supună autorităților central ale statului”.

Din păcate, presa noastră a trecut peste acest eveniment. Mai grav însă mi se pare faptul că nu s-a autosesizat Procuratura Generală. Opinia publică este îngrijorată la modul serios pentru că nu înțelege ce înseamnă ”nesupunere față de autoritățile centrale ale statului”, până unde poate merge această ”nesupunere” și care pot fi consecințele ei. De o nesupunere similară au dat dovadă deputații de la Tiraspol în 1990 la și vedem care au fost consecințele. Separarea Tiraspolului și formarea în Estul R. Moldova a unei autonomii anticonstituționale a fost opera comuniștilor. Astăzi, tot comuniștii încearcă să repete aceeași experiență la Bălți. Comuniștii jonglează mai de demult cu noțiuni aparent inofensive, gen ”Bălții, capitala de nord a R. Moldova”, ”nordul roșu” ș.a. Recenta decizie a consilierilor comuniști de la Bălți poate fi un prim-pas în vederea constituirii unei noi autonomii cu capitala la Bălți.

Ne îngrijorează lipsa reacțiilor promite și hotărâte din partea guvernării și a Procuraturii . Este clar că nu e vorba de o nevinovată declarație politică, ci o acțiune de separatism politic și de violare a integrității teritoriale a statului R. Moldova. Avem tot temeiul să presupunem că această aventură anticonstituțională a consilierilor roșii de la Bălți, organizată de Voronin, are și ”girul” grupului de puciști din fruntea așa-zisului Comitet de apărare a Constituției și democrației, creat și dirijat de PCRM și care vehiculează aceleași slogane și lozinci. Prin aceste acțiuni PCRM și respectivul Comitet se pun în afara legii. Astfel, pericolul creării de către comuniști a unei autonomii la Bălți e unul real. Înțelege acest lucru guvernarea și Procuratura? Dacă da, de ce nu reacționează?! ”Republica Moldovenească Nistreană de la Tiraspol” nu ne este de învățătură?

P.S. Virusul separatismului se manifestă în mod diferit la nordul R. Moldova. Una din aceste forme de manifestare este decizia șeful executivului raional de la Edineț de a arbora alături de drapelul de stat al R. Moldova ”steagul lui Ștefan cel Mare” – chipurile, ce pot avea împotriva acestui steag autoritățile statului…? Un gest, pe cât de ”subtil” și ”inocent”, pe atâta de grosolan, primitiv și periculos.

Și într-un caz, și în altul Statul trebuie să-și impună autoritatea și să le taie pofta de autonomii celor care, în numele revenirii la putere, sunt gata să sfâșie harta R. Moldova…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *