Organizația criminală „Makena” este susținută de 4 angajați ai penitenciarelor
Acest fapt a fost descoperit în urma finalizării acţiunilor de urmărire penală în privinţa a patru din cei 15 angajaţi ai DIP, învinuiţi de procurori de „depăşirea atribuţiilor de serviciu” şi „amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală” din Codul penal, urmând ca în scurt timp respectiva cauză penală să fie expediată în instanţa de judecată.
În vizorul procurorilor se află atât angajaţi din cadrul penitenciarelor republicii, cât şi reprezentanţi din conducerea DIP. Mai mult, persoanele respective sunt învinuite de procurori că, în virtutea, atribuţiilor de serviciu nu au asigurat în deplină măsură securitatea deţinuților în penitenciare care au colaborat cu organele de urmărire penală la elucidarea acestui caz, creându-le condiţii insuportabile de detenţie, astfel, determinându-i să-şi schimbe declaraţiile depuse. Acest fapt, în opinia procurorilor, poate conduce la distrugerea probatoriului care a stat la baza condamnării membrilor organizaţiei criminale „Makena”.
Amintim că, în aprilie anul trecut, 11 membri ai organizaţiei criminale „Makena”, condusă de aşa zisul „hoţ în lege” Moscalciuc Vladimir, au fost condamnaţi în total la 175 de ani de detenţie pentru şantaj în interesul unei organizaţii criminale, crearea şi conducerea unei organizaţii criminale, precum şi participarea la ea, decizie menţinută prin Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie.
Timpul.md (A.G.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!