Bună Dimineața

Ori educăm, ori castrăm

Şi pentru că fetiţa nu simţea „fiorul dragostei” mai întâi au bătut-o cu pumnii, vorba bărbatului – „au învăţat-o minte”, după care i-au profanat corpul nevinovat şi încă atât de fraged…

Vă aduceţi aminte ce scandal se iscase cu Legea castrării chimice prin martie? Cum se făcea că organizaţiile internaţionale îşi făceau griji mai mult pentru încălcarea drepturilor violatorilor, decât pentru soarta copiilor abuzaţi sexual, nu ştiu. Cică violatorii, inclusiv pedofilii, nu pot fi obligaţi să renunţe la „bărbăţia lor”. Cică astfel li s-ar încălca dreptul la „inviolabilitatea fizică”. S-a vorbit mult atunci despre situaţia delicată a violatorilor, despre cum s-ar fi procedat într-o ţară civilizată şi totuşi niciun cuvânt atât despre copiii violaţi, cât și despre educarea tinerilor excitaţi fără nicio idee de cultură a sexului.

Cum va reacţiona copila, în cazul în care va supravieţui, atunci când psihologii îi vor spune că există viaţă şi după viol, că dragostea poate fi şi „plăcută” şi că bărbaţii pot fi iubitori? O viaţă, pentru noi, a valorat întotdeauna prea puţin. Nu am explicaţii…

Ne trebuia Legea castrării. Dacă tot nu le puteţi explica copiilor când, cu cine şi cum trebuie de făcut sex, atunci trecem la pedeapsa aspră. Ar mai fi ceva de spus, dar pentru alte ediţii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *