OSCE cere din nou Rusiei retragerea trupelor din stânga Nistrului
Solicitarea este formulată în rezoluţia privind Moldova, semnată de 60 de parlamentari OSCE, care va fi examinată în perioada 5-9 iulie la Monaco, informează Moldpres.
Rezoluţia vine la iniţiativa vicepreşedintelui Adunării Parlamentare a OSCE, Walburga Habsburg Douglas, şi dacă va fi aprobată, ar crea oportunităţi mai regulate pentru dialog între membrii Parlamentului RM şi reprezentanţii aşa-zisului sovietului suprem transnistrean. De asemenea, rezoluţia invită participanţii în negocierile privind reglementarea transnistreană să examineze transformarea mecanismului actual de menţinere a păcii într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional (OSCE) şi atrage atenţia asupra problemelor de democratizare în Moldova.
Adunarea Parlamentară a OSCE este compusă din 320 de parlamentari din 55 de ţări, cuprinzând Europa, Asia Centrală şi America de Nord.
Sursa: Moldpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!