Internațional

Pakistan: Autoritățile se pregătesc să-i evacueze pe manifestanții islamiști din Islamabad

Aceste manifestații au intervenit după un atentat anticreștin care s-a soldat cu peste 70 de morți, duminică, în ziua de Paști, într-un parc aglomerat din Lahore, indicând profunde diviziuni confesionale în Pakistan, țară majoritar musulmană.

Mai multe mii de manifestanți islamiști au forțat duminică după-amiază trecerea printr-un pasaj pentru a ajunge în capitală după care s-au instalat pe Bulevardul Constituției, care duce spre parlament, președinție și birourile guvernului pakistanez.

Manifestanții au avertizat că nu vor pleca până când nu le sunt înțelese revendicările, între care executarea prin spânzurare a lui Asia Bibi, o creștină acuzată de blasfemie. Manifestația, care a reunit până la 25.000 de persoane, a debutat printr-o adunare în memoria lui Mumtaz Qadri, un islamist spânzurat la sfârșitul lunii februarie pentru asasinarea în 2011 a guvernatorului din Pendjab deoarece acesta din urmă susținea o reformă a legii controversate care pedepsește blasfemia.

Guvernul a dat termen până marți seara manifestanților să se retragă, dar acest ultimatum a expirat și autoritățile l-au prelungit până miercuri dimineață. "Dacă manifestanții nu pleacă pe cale pașnică în această noapte, vom interveni de dimineață pentru a-i dispersa", a declarat ministrul de interne Chaudhry Nisar Ali Khan.

Potrivit unei surse de poliție, peste 7.000 de membri ai forțelor de securitate pakistaneze vor fi desfășurați dacă manifestanții nu cooperează cu autoritățile care îi acuză de "blocarea eforturilor anti-teroriste ale guvernului". Militari sunt deja desfășurați în fața clădirilor guvernamentale, în apropiere de manifestanți. 

sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *