(Pamflet) „Dacă homosexualii, pederaştii, pedofilii, zoofilii, bandiţii, idioţii ş.a.m.d. din AIE…”
Raportul a fost prezentat de liderul PCRM, V. Voronin, care şi-a intitulat raportul în felul următor „Homosexualii şi pederaştii din AIE sunt groparii R. Moldova”.
În raportul său, Voronin a vorbit despre aceea că nevoile şi sărăcia au provocat pustiirea şi chiar dispariţia unor localităţi de pe harta R. Moldova. El a insistat asupra faptului că în republica noastră există localităţi în care trăiesc doar câte două-trei familii. Drept exemplu, el a adus satul Odaia din Şoldăneşti şi fosta localitate Petreuca din raionul Anenii Noi. Deşi oficial satul Petreuca nu mai există, fiindcă acum câţiva ani a fost trecut în extravilanul comunei Mereni, acolo au mai rămas doi locuitori. Mai mulţi deputaţi din fracţiunea PCRM care i-au vizitat pe aceştia spun că cei doi nici nu ştiu că oficial satul lor nu mai există. Potrivit lui Voronin, situaţia descrisă e rezultatul guvernării falimentare a „homosexualilor şi pederaştilor” din AIE.
Voronin a mai spus că, din cauza politicii prooccidentale a actualei guvernări, în fostul sat Petreuca au rămas doar două case de locuit în timp ce pe vremurile sovietice satul se întindea pe aproximativ doi kilometri şi avea sute de case. Voronin a menţionat că doi fruntaşi ai PCRM, Muntean şi Petrenko, au stat de vorbă cu ultimul, unicul şi singurul ţăran rămas în Petreuca care, după cum a subliniat liderul PCRM, are soarta pe care o au mii şi mii de bătrâni moldoveni din satele Moldovei: copiii săi locuiesc la Chişinău şi nu-l vizitează cu anii, iar soţia este plecată peste hotare şi nu a mai dat pe acasă de vreo zece ani. Cam tot de vreo zece ani domnul ţăran din Petreuca nu are lumină, gaz sau apeduct, el face focul în sobă, apă aduce de la fântână, iar seara stă cu lumânarea şi citeşte ziarul „Kommunist”.
Chiar şi în aceste condiţii degradante şi inumane, create de AIE la indicaţia României, Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internaţional, SUA şi comisarilor UE, eroul din Petreuca nu se dă bătut şi luptă în continuare pentru drepturile locuitorilor din satul său. Potrivit lui M. Tkaciuk, care a luat cuvântul imediat după V. Voronin, ţăranul a adresat o scrisoare conducerii PCRM prin care cere demisia ministrului Şleahtiţchi care a introdus Istoria Românilor în învăţământ şi redeschiderea fostei şcoli de opt ani din Petreuca şi transformarea ei în liceu. Fără liceu, scrie el, satul nu are niciun viitor.
Alt vorbitor la plenara PCRM, dna Şpac, a descris situaţia tragică din satul Odaia, Şoldăneşti, sat care, deşi are telefon şi televiziune prin satelit, e locuit doar de două familii. Într-o casă stau o femeie şi feciorul ei, iar în cealaltă nu trăieşte nimeni, fiindcă fostul ei stăpân stă la puşcărie.
Din ce cauză stă, nu se ştie precis, dna Şpac însă e convinsă că acesta a fost băgat la închisoare de regimul antiuman şi antinorodnic instalat de AIE, scopul fiind acelaşi – de a ruina satul şi a închide şcoala. Noi înţelegem că acesta-i scopul de bază al AIE, să lichideze toate şcolile şi liceele din satele Moldovei, ca apoi să poată lichida şi satele, aşa cum le „cer agenţii români de la Chişinău şi comisarii UE de la Bruxelles”, a precizat vorbitoarea. Potrivit acesteia, familia care a mai rămas să locuiască în Odaia e gata să declare greva foamei, dacă în acest an nu va fi deschisă în sat o şcoală medie care să fie apoi transformată în liceu.
În rezoluţia plenarei se menţionează că, dacă „homosexualii, pederaştii, pedofilii, zoofilii, bandiţii, idioţii ş.a.m.d. din AIE” nu vor ţine cont de doleanţele locuitorilor din Petreuca şi Odaia, aceştia sunt hotărâţi să vină la Chişinău şi să protesteze în faţa Guvernului, susţinuţi de comunişti, dar şi de alte partide de stânga cărora nu le este indiferentă soarta satelor moldoveneşti, dar şi viitorul tinerilor de la sate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!