Papa Francisc susține că Vaticanul este implicat într-o misiune secretă pentru un plan de pace în Ucraina
Vaticanul este implicat într-o misiune de pace pentru a încerca să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, a declarat duminică seara, 30 aprilie, Papa Francisc, potrivit Reuters.
„Există o misiune în desfășurare acum, dar nu este încă publică. Când va fi publică, o voi dezvălui”, a mai declarat papa jurnaliștilor în timpul zborului spre casă după vizita de trei zile în Ungaria.
„Cred că pacea se face întotdeauna prin deschiderea canalelor de comunicare. Nu se poate obține niciodată pacea prin închiderea acestora. … Așa ceva nu este ușor”, a spus el.
De asemenea, Papa a adăugat că a vorbit despre situația din Ucraina cu premierul ungar Viktor Orban și cu mitropolitul Hilarion, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse la Budapesta.
„În aceste întâlniri nu am vorbit doar despre Scufița Roșie. Am vorbit despre toate aceste lucruri. Toată lumea este interesată de calea spre pace”, a spus Papa Francisc.
De la invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022, Francisc a pledat pentru pace practic săptămânal și și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a acționa ca un intermediar între Kiev și Moscova.
Dar, până acum, oferta sa nu a reușit să producă niciun progres.
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a declarat anterior că vrea să viziteze Kievul, dar și Moscova într-o misiune de pace.
Joi, prim-ministrul ucrainean Denis Șmihal s-a întâlnit cu papa la Vatican și a declarat că a discutat o „formulă de pace” propusă de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
De la pedofilism catolic la pacifism ortodox or fi aflat ca sint multi orfani in Ukraina.