Internațional

Papa și patriarhul rus s-au îmbrățișat în deschiderea istoricei lor întâlniri

După ce s-au pupat pe obraz de mai multe ori, cei doi au purtat o scurtă discuție, zâmbind în fața fotoreporterilor aflați într-un salon al Aeroportului José Marti din Havana.

"În sfârșit, ne întâlnim, suntem frați", și-a exprimat bucuria Papa Francisc, afirmând: "Este foarte clar că aceasta este voința lui Dumnezeu".

"Acum, lucrurile sunt mai clare", a declarat la rândul său patriarhul rus cu barbă albă sub camilafcă, tradiționalul văl alb împodobit cu o cruce.

Francisc și Kirill s-au retras apoi în compania interpreților și a responsabililor care au pregătit această întâlnire în cel mai mare secret: mitropolitul Ilarion, directorul relațiilor externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, și cardinalul elvețian Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.

Cei doi lideri spirituali urmează să discute aproximativ două ore înainte de a semna o lungă declarație comună care va aminti despre persecutarea creștinilor și apărarea valorilor creștine în lume.

Această întrevedere între Papa Francisc, în drum spre Mexic, și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, sosit cu o zi înainte în Cuba, este prima între un șef al Bisericii Romano-Catolice și patriarhul celei mai mari biserici ortodoxe din lume (130 de milioane din totalul celor 250 de milioane de creștini ortodocși) de la schisma dintre Roma și Constantinopol din 1054.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *