Papionul cântător
Moldovenii nu s-au deprins să analizeze și să înțeleagă arta adevărată, iar mulți dintre artiștii noștri reușesc să se impună doar peste hotare, rămânând total anonimi în Republica Moldova. În schimb, interpreții sunt foarte populari la noi. Lansează produse de consum imediat, un fast-food muzical înfulecat de moldoveni cu poftă, și se cred Alfa și Omega muzicii adevărate. În realitate, acești interpreți sunt la fel de departe de muzică precum este patriarhul Kiril de Dumnezeu, și asta chiar dacă mulți din ei au în spate școala de muzică și conservatorul.
Acest articol va fi despre un papion cântător, unul care s-a îmbogățit cântând playback-uri pe la nunțile și cumetriile moldovenilor și acum s-a legat de capul unor jurnaliști, care, chipurile i-au lezat onoarea. Trebuie să menționăm din start că deschide.md este un portal care se joacă un pic de-a presa galbenă, însă asta nu înseamnă că un papion cântător are dreptul și cunoștințele necesare ca să le dea lecții de deontologie jurnalistică. Interpretul nostru cântă prost, vânzarea papioanelor îi reușește mai bine. Totuși, are tupeul să dea lecții de deontologie și să se creadă Dumnezeul și marele mahăr al muzicii autohtone. Nu știu cum poate vorbi despre morală un papion care ia câte o mie de euro pentru un playback de 40 de minute cântat la petrecerile moldovenilor de peste hotare. Oamenii aceștia muncesc din greu, deseori la negru, și sunt atât de inhibați încât sunt gata să plătească orice sumă astronomică pentru prestația papionului vedetă. Papionul se îmbogățește pe spatele gastarbeiterilor moldoveni și se crede mare moralist și mare artist. Mai nou, am aflat că acesta e și polițist. Conferința de presă organizată de MAI după reținerea reporterului deschide.md a fost ținută de papionul cântător în compania unei dudui din MAI. Aceștia se încurcau unul pe altul în declarații și turnau niște baliverne de nu înțelegeai nimic. În primul rând, ce caută un papion la o conferință de presă a MAI? În al doilea, de ce a fost arestat Vadim Ungureanu, pe cine a șantajat și ce secrete de stat a dezvăluit?
Vă reamintesc că Vadim a fost bătut crunt de polițiști în 7 aprilie, 2009. Polițiștii care l-au torturat se află până acum în libertate și în funcție. Însă asta nu-i interesează pe cei de la MAI, și nici pe domnul papion.
Vadim a fost închis din nou, de aceiași polițiști acompaniați de trilurile domnului papion. A fost eliberat peste câteva zile, când MAI-ul împreună cu papionul și-au dat seama că au dat-o din nou în bară. Dura lex, sed lex – spune o maximă latină. Doar că, legea moldovenească nu-și trage etimologia de la termenul latinesc „dura"(care înseamnă „dură", „grea"), ci mai degrabă de la cel rusesc, cu semnificația de „proastă" sau „tâmpită". Legea-i proastă, dar e lege.
Și dacă papionul cântător tot s-a angajat în MAI, îi propunem să rezolve niște cazuri care nouă ne par mai importante, și care rămân un mister pentru domnul Recean și întreg MAI-ul. Nici până astăzi nu știm cine este autorul omorurilor din Durlești, cele două jafuri armate petrecute recent la filialele unor bănci din capitală nu au fost încă elucidate, schumacherul care a pus în pericol viața chișinăuienilor și a fost gonit de trei mașini ale poliției rutiere se simte bine mersi în libertate… lista crimelor și infracțiunilor grave puse la murat de MAI ar putea continua la infinit. Așa că îi recomandăm papionului cântător să se lase de interpretat, și să se angajeze în poliție. Chiar dacă nu va rezolva nici un caz, ar putea să vândă papioane acolo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!