Papuc a dat premii pentru „coridorul morţii”
Încurajat, peste numai nouă zile, el ridică toate sancţiunile anunţate şi purcede la… decorarea vinovaţilor de ieri. Astfel, la 30 iulie, Corduneanu primeşte de la MAI un premiu bănesc, iar la 20 august, Zubic şi Jizdan sunt decoraţi cu „Crucea pentru merit” de gradul I. Şumleanschi şi Harabagiu se aleg şi ei cu premii băneşti. Apoi, Şumleanschi obţine şi cel de-al doilea premiu bănesc, ca şi Botnari, căruia i se conferă şi gradul de „general maior de poliţie”. Un premiu bănesc a ajuns apoi în buzunarul decoratului Zubic, care a primit şi ordinul „Veteran al MAI”. Aceste premii au fost acordate în baza unor ordine oficiale ale MAI, ceea ce dovedeşte că poliţiştii aleşi au îndeplinit perfect nişte ordine, pentru care au şi fost răsplătiţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!