Actualitate

Păr scurt sau bucle – ce alegem în această vară? Recomandările specialiștilor

„Indiferent de ocazia pentru care alegi coafura, nu uita să ţii cont de locul în care te afli, îmbrăcăminte, textură, lungimea părului, forma feţei şi nu în ultimul rând, de înălţimea ta. Apoi, oferta de coafuri e generoasă. Trebuie doar să te decizi din nenumăratele opţiuni pe care le ai la îndemână! Însă, nu exagera, păstrează o doză de natural”, recomandă Emese Kelemen, membru în echipa Londa Professional.

Când creşte numărul gradelor în termometru, părul devine mai dificil de controlat. Dar nu şi imposibil.„O coafură de petrecere foarte populară poate fi cocul realizat din bucle lejere. Atunci când nu vrei să îţi strângi părul în totalitate, poţi opta pentru o împletitură lejeră, pe o parte. Accesoriile sunt foarte importante, iar vara te poţi juca cu acestea în fel şi chip. O pereche de cercei lungi sau accesoriile speciale îţi vor evidenţia coafura. Condiţia e să nu exagerezi. Altfel, vei obţine un efect încărcat, departe de ce ţi-ai dorit”, adaugă specialistul.

Uneori este nevoie doar de puţin pentru un efect de impact: o coadă de cal, simplă sau completată de o eşarfă, asta pentru a da o notă personală coafurii.

Acestor cocuri jucăuşe li se adaugă coafurile de tip „boho", ce au la bază împletiturile, părul ondulat şi prins lejer. „Atunci când cadrul, ţinuta sau atitudinea persoanei permit, recomand coafurile îndrăzneţe, extravagante, cu elemente de tip: păr creponat, extra volum sau aplicaţii de accesorii.“, adaugă Emese Kelemen.

Sursa: descopera.ro 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *