Mergeam deunăzi spre Soroca, iar de acolo – mai departe spre casă şi nu-mi puteam lua ochii de la minunea asta de câmpie răzeşească pe care, deşi o cunosc pe de rost, deşi am văzut-o de mii de ori, de fiecare dată o descopăr alta, mai frumoasă, mai surprinzătoare, mai feerică şi mai scumpă… până la lacrimi.
– Doamne, cât e de superbă, m-am gândit în glas, oprind maşina pe dealul de deasupra Ocolinei, un sat ca un simbol de spirit naţional pe care încă nimeni nu l-a pictat. Şi-i păcat.
Iau doi săteni care îngheţau pe marginea şoselei. El şi ea. Ambii merg la Rubleniţa.
– Ce se mai aude pe la voi, pe la capitală? mă întreabă bărbatul.
– Bine. Nu prea a nins, da-i frig deja.
– Eu de altceva întreb… La noi norodul a votat, iar acum nu mai înţelege nimic din ceea ce fac liderii iştia. Parcă ne-au promis Europa…
Dar iată că ajungem la Rubleniţa. Nu le iau bani şi ei îmi mulţumesc „foarte frumos”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
