Moldova

(PARLAMENT) Deputații vor discuta MÂINE situația Ucrainei în spatele UȘILOR ÎNCHISE (GALERIE FOTO)

(UPDATE 12.36) Recensământul planificat pentru luna aprilie curent va fi amânat pentru luna mai. Potrivit proiectului, recensămîntul se va desfăşura în perioada 12-25 mai curent. Iniţiativa a parvenit din partea unor deputaţi printre care şi vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici.

„Recensămîntul a fost planificat pentru perioada 1-14 aprilie 2014, proiectul pe care-l propunem vine să schimbe data fiindcă 50 la sută din costurile lui sînt acoperite de surse externe, donatori. Din păcate, aceste surse vor deveni accesibile abia la sfîrşitul lunii martie. De asemenea, în urma analizelor necesare, s-a constatat că sînt anumite elemente din lege care trebuie completate, ceea ce am şi propus”, a menţionat Palihovici.

Conform proiectului, legea va fi completată cu o nouă noţiune ce ţine de „spaţiu colectiv de locuit”. Cu această noţiune vor fi notate căminele, hotelurile, azilurile, centrele de plasament şi reabilitare, casele de copii.

(UPDATE 11.20) Deputații îi cheamă pe ministrul de externe Natalia Gherman și pe premierul, Iurie Leancă, cu un raport privind sancțiunile Rep. Moldova în cazul Ucrainei. Deputatul Dumitru Diacov a cerut ca această ședință să fie una închisă menționându-l în luarea sa de cuvânt pe comunistul Voronin. Imediat a venit și replica fostului președinte de țară. "Lui Diacov nu îi ajung argumente și apelează la Voronin. Sunt niște impotenți și neprofesioniști acestia de la conducere. De ce să fie în regim închis? Ați fost votați oare în regim închis? De ce vă temeți de popor? Sunteți niște păcătoși", a spus Voronin.

Liderul fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, a cerut totuși ca audierile să fie cu ușile închise mâine, 21 martie. Marea majoritate a votat ca mâine să aibă loc audierile în spatele ușilor închise, în a doua parte a ședinței.

(UPDATE 10.46) Deputații comuniști îl cheamă pe președintele Academiei Gheroghe Duca pentru a motiva ultimele sale declarații cu privire drapelul Găgăuziei. Deputații susțin că Duca a cerut să fie anulat drapelul Găgăuziei deoarece culorile corespund cu cele de pe drapelul Crimeii. Potrivit comuniștilor în acest caz ar trebui anulat și drapelul Republicii Moldova deoarece culorile corespund cu cele de pe drapelul României, Andorei și al Ciadului.

Totodată, comuniștii sunt nemulțumiți că Duca a cerut "să fie dezinstalat monumentul pentru eliberarea moldovenilor de fasciști și să fie înlocuit cu un monument al limbii", a spus deputatul comunist Sergiu Stati.

(Știre inițială) Pe ordinea de zi a ședinței, sunt incluse 10 proiecte de lege. Parlamentarii se vor pronunța cu privire la Proiectul hotărîrii privind modificarea și completarea componenței nominale a unor comisii permanente ale Parlamentului, Proiectul legii privind regimul articolelor pirotehnice, Proiectul legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Polonă în domeniul asigurărilor sociale.

sursa: timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *