Parlamentul a aprobat subvenţiile agricole

Ziua de muncă a deputaţilor a fost marcată ieri de o acţiune de protest organizată de reprezentanţii Amnesty International Moldova şi câteva persoane în cărucioare cu rotile în faţa Palatului Republicii. Protestatarii au cerut ca drepturile persoanelor cu dizabilităţi să fie respectate şi ca autorităţile să creeze condiţii necesare pentru a le facilita deplasarea în locuri publice, accesul în clădiri şi posibilitatea de a ocupa funcţii în instituţii de stat. Protestul a avut loc în contextul în care Parlamentul a adoptat ieri Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2011-2014. Deputaţii au aprobat în unanimitate destinaţia utilizării mijloacelor Fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli, în sumă de 250 de milioane de lei. Banii respectivi vor fi utilizaţi pentru susţinerea financiară a fermierilor care se ocupă de cultivarea legumelor, plantarea livezilor şi creşterea animalelor. De asemenea, deputaţii au aprobat completarea Codului Penal şi Codului de Procedură Civilă cu două articole speciale care vor asigura protecţia proprietăţii intelectuale.
În cadrul şedinţei legislative ieri, au depus jurământul noii membri ai Consiliului Coordonator al Audivizualului – Dinu Ciocan, Maria Oancea-Hadârcă şi Nicolae Damaschin.