Politică

PARLAMENTUL a luat act de demisia Guvernului. Deputații nemulțumiți că Chiril Gaburici nu a venit la ședință pentru a anunța demisia

(UPDATE 15.22) Fără multe discuții deputații au aprobat proiectul de hotărâre privind demisia Guvernului condus de premierul Chiril Gaburici.
Totuși unul dintre deputați s-a arătat nemulțumit de faptul că premierul ce și-a anunțat de curând demisia din fruntea Executivului nu s-a prezentat lșa ședință. ”La investirea Guvernului au venit toți frumoși și au cerut votul nostru. Acum e greu?”.

În replică președintele Parlamentului a spus: ”Am purtat discuții cu premierul și i-am spus că nu este necesar să se prezinte”, a spus Candu.

Cu majoritatea de voturi proiectul de hotărâre a fost aprobat. 

(UPDATE 12.30) Persoanele eliberate de pedeapsă penală vor fi supuse monitorizării electronice. Acest lucru este stipulat într-un proiect de lege
adoptat astăzi de Parlament în prima lectură.

Persoanele vizate vor fi supravegheate prin sisteme GPS, utilaj fix sau mobil. Mai exact, condamnații vor purta o brățară la mână sau picior, prin intermediul căreia va fi semnalizată încălcarea zonelor în care acestora le este permis să se afle.

Vladimir Grosu, ministru al Justiției a declarat la ședința Parlamentului că în bugetul pentru anul curent sunt prevăzuți 500 de mii de lei pentru
implementarea proiectului. Pentru început, autoritățile estimează că vor fi monitorizate 100 de persoane, numărul acestora urmând să ajungă la 500 în anul 2018.

(UPDATE 12.00) Deputații au aprobat în prima lectură noua redacție a Legii privind agentul guvernamental la CEDO, persoana care reprezintă Republica Moldova la CEDO. În noua redacție a Legii se propune introducerea a două concepte: de supraveghere guvernamentală și control parlamentar asupra procesului de executare. 

(Știre inițială) Deputatul liberal, Veaceslav Untilă a cerut în cadrul ședinței Parlamentului să fie chemați pentru audieri președintele CEC, Iurie Ciocan, ministrul de Interne, Oleg Balan, procurorul general, Corneliu Gurin, dar și ministrul Tehnologiilor Informaționale, Pavel Filip.

”Să vină președintele CEC, Iurie Ciocan, ministrul de Interne, Oleg Balan, procurorul general, Corneliu Gurin, dar și ministrul Tehnologiilor Informaționale, Pavel Filip să ne vorbească despre luarea la evidență temporară. Într-o localitate au fost înregistrate 600 de persoane într-un apartament. Vom ajunge în situația în care acești votanți vor depăși numărul locuitorilor. Bine poate ministrul de Interne mai puțin, dar oricum”, a spus deputatul.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin a menționat că fracțiunea sa va susține această inițiativă. ”Da chiar este o problemă. La Durlești au fost înscriși 25 de oameni într-un garaj, Da într-un garaj unde ar trebui să stea mașinile. Acest lucru a fost făcut cu permisiunea lui Chirtoacă”, a spus deputatul.

În replică, deputatul Untilă a menționat că înscrierea se face la secția de pașapoarte, nu la indicațiile primarului capitalei.

În final, aleșii poporului au susținut cu majoritatea de voturi această inițiativă.

sursa: timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *